Prinţul William surprinde iar (foto)

Rmag Breaking News

Ce face Prinţul William în timp ce Kate se tratează de cancer?

Prinţul William şi fiul său cel mare, George, au fost fotografiaţi joi seară în tribunele stadionului din Birmingham, la meciul de fotbal dintre echipele Aston Villa şi Lille, în cadrul primei lor apariţii publice după anunţul făcut la sfârşitul lunii martie despre cancerul prinţesei Kate.

Relaxat şi zâmbitor, moştenitorul tronului britanic, un suporter înfocat al echipei Aston Villa, l-a adus pe stadionul Villa Park pe fiul său în vârstă de 10 ani şi a purtat un fular în culorile clubului englez, care a câştigat cu scorul de 2-1 acest meci de fotbal disputat în prima manşă a sferturilor de finală din Europa Conference League.

Prinţesa Kate, foarte populara soţie a prinţului William, a dezvăluit la sfârşitul lunii martie într-o înregistrare video că suferă de cancer, fără să precizeze natura exactă a acestuia, şi că a început o chimioterapie, precizând în acel mesaj că diagnosticul a reprezentat pentru ea „un şoc imens”.

La sfârşitul lunii martie, cuplul princiar britanic şi cei trei copii ai lor nu au participat la slujba religioasă de Paşte oficiată la capela Saint-George de pe domeniul regal Windsor, situat la vest de Londra, şi care a avut loc la o săptămână după anunţul făcut de prinţesa Kate.

Prinţul ar trebui să îşi reia activităţile publice după vacanţa de Paşte, odată cu revenirea la şcoală a copiilor săi – prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis.

De asemenea, Palatul Buckingham a anunţat la începutul lunii februarie că regele Charles al III-lea suferă de cancer, descoperit în urma unei operaţii de prostată care fusese realizată cu câteva zile mai devreme. Suveranul britanic urmează şi el un tratament medical, dar continuă să îşi îndeplinească unele dintre funcţiile sale oficiale şi să onoreze anumite întruniri care se desfăşoară în format restrâns.

Lovely! #PrinceWilliam & #PrinceGeorge pic.twitter.com/MPimxsbUKJ

— ꧁𝓜𝓪𝓭𝓪𝓶 𝓓𝓾𝓬𝓱𝓮𝓼𝓼-𝓝𝓸-𝓜𝓸𝓻𝓮꧂ (@TheFakeDuchess) April 12, 2024

The post Prinţul William surprinde iar (foto) appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *