Oana Roman, schimb de replici cu Selly. Vedeta l-a criticat aspru pe tânărul vlogger: „Băiețașul ăsta mă scoate din minți”

Oana Roman, schimb de replici cu Selly. Vedeta l-a criticat aspru pe tânărul vlogger: „Băiețașul ăsta mă scoate din minți”

Oana Roman l-a criticat aspru pe Selly, celebrul creator de conținut. Fiica lui Petre Roman consideră că idolul multor adolescenți din România nu este îndreptățit să țină discursuri publice despre educație.

Selly, pe numele din buletin Andrei Șelaru, este un cunoscut vlogger din Craiova, iar tânărul în vârstă de 22 de ani este idolul adolescenților din întreaga țară. Pe YouTube este urmărit de peste 3,27 milioane de persoane, iar pe Instagram de 1.8 milioane de persoane. Creatorul de conținut a vorbit în repetate rânduri despre educație și și-a spus punctul de vedere în multe situații.

Se pare că Oana Roman consideră că Selly nu este îndreptățit să aibă discursuri publice despre educație, pentru că acesta nu ar avea bagajul necesar de informații pentru a discuta despre acest subiect. Pe rețelele de socializare, vedeta și-a exprimat părerea despre tânărul creator de conținut.

„Și apropo de asta, pe mine băiețașul ăsta (n.r. – Selly) mă scoate din minți efectiv, pentru că de fiecare dată când există un subiect, o dezbatere publică, se trezește el să-și dea cu părerea. În această situație își dă el cu părerea despre educație, acest băiat care a recunoscut singur că nu a citit niciun fel de literatură în viața lui, că n-a făcut prea multă școală și că este foarte cumpătat cheltuind 20.000 de euro pe lună.

„Degeaba ești educat cum trebuie acasă și la școală, dacă trăiești într-o societatea absolut distrusă”

Asta e ceea ce transmite acest băiețaș, după, are tupeul să dea lecții despre educație. Educația nu este un lucru care ține doar de casă și de școală. Artistotel (nu cred că el știe cine este Aristotel) spunea că educația ține de responsabilitatea publică și nu doar privată..

Da, educația este un set de valori, care vine din partea adulților către tineri, dar este și responsabilitatea publică a societății. Degeaba ești educat cum trebuie acasă și la școală, dacă trăiești într-o societatea absolut distrusă, cum este cea în care trăim acum”, a declarat Oana Roman pe Instagram, potrivit Click!.

Selly a reacționat după declarațiile acide ale Oanei Roman

Declarațiile fiicei lui Petre Roman au ajuns și la urechile lui Selly, care i-ar fi trimis acesteia mai multe mesaje vocale în care a încercat să îi răspundă la acuzațiile pe care ea le-a făcut în mediul online.

„Aseară am primit niște mesaje vocale de la băiatul puber, nu s-a obosit să scrie, probabil că e foarte greu să scrii mai multe fraze. Am ascultat doar două din ele, restul nu le-am mai ascultat. Mă certa foarte tare pentru faptul că l-am acuzat că nu citește și mi-a zis: «Eu am citit la viața mea». Mi-am adus aminte de un interviu în care singur a recunoscut că a citit doar vreo 15 cărți, pentru că nu a avut timp. Mi-a răspuns: «Da, dar am citit 15 cărți serioase, nu porcării». Nu, tati, nici bacul nu-l iei cum trebuie dacă ai citit doar 15 cărți.

„Chiar dacă tu faci bani foarte mulți, asta nu înseamnă că ești un om cult”

Mi-a explicat apoi că a luat bacul cu o notă foarte mare. De acord. Ideea este că dacă ai citit doar 15 cărți și ai luat bacul la română cu notă mare, înseamnă că doar ai învățat pe dinafară niște comentarii, astea nu aduc niciun fel de aport intelectual, dragul meu. Din păcate, în România, sistemul de învățământ nu învață copiii că o cultură generală serioasă și o pregătire serioasă pentru viață înseamnă foarte mult citit, chiar dacă tu faci bani foarte mulți, asta nu înseamnă că ești un om cult, că ești un om cu o pregătire intelectuală și atunci nu este ok să-ți dai cu părerea despre chestia asta, nu ai cum să dai lecții publice despre educație, nu așa funcționează treaba.

„Tu crezi că nu există modele în societate pentru că tu nu te învârți printre ele”

Mi-ai spus că nu există modele în societate, tu crezi că nu există modele în societate pentru că tu nu te învârți printre ele, nu le urmărești și nu le vezi, dar asta nu înseamnă că ele nu există”, a declarat Oana Roman.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *