Oficial, Ramzan Kadîrov e în concediu de pe 3 iulie. Prima reacție a Kremlinului despre starea de sănătate a liderului Ceceniei

Oficial, Ramzan Kadîrov e în concediu de pe 3 iulie. Prima reacție a Kremlinului despre starea de sănătate a liderului Ceceniei

Kremlinul nu știe nimic despre boala șefului Ceceniei, Ramzan Kadîrov, despre care presa a scris, a declarat secretarul de presă prezidențial Dmitri Peskov, luni, în cadrul apel video pe canalul de Telegram „L-ai ascultat pe Mayak”, relatează Kommersant.

„Nu avem nicio informație în acest sens. Și în orice caz, administrația prezidențială poate emite cu greu certificate de sănătate, așa că nu avem nimic de spus acum”, a declarat Peskov El a adăugat că președintele Vladimir Putin nu a avut întâlniri cu Ramzan Kadîrov în ultimele zile.

Clarificarea vine după ce s-a scris că avionul lui Kadârov e la Moscova de trei zile și șeful regiunii cecene e internat în ctare gravă la Spitalul Clinic Central al Administrației Prezidențiale.

Cu o zi înainte, pe canalele Telegram și mass-media au apărut informații despre boala lui Ramzan Kadîrov și s-a scris că șeful regiunii cecene e în comă din cauza insuficienței renale acute. Andrei Yusov, reprezentant al Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, a vorbit și el despre deteriorarea sănătății lui Kadîrov.

După aceste mesaje, pe canalul Telegram al lui Ramzan Kadîrov a apărut un videoclip în care șeful Ceceniei îi sfătuia „pe toți cei care nu pot distinge adevărul de minciuni pe internet să facă o plimbare în aer curat”. Când și unde a fost filmat videoclipul nu este specificat. Canalul de Telegram „Agenția” a sugerat că videoclipul, judecând după vreme, a fost filmat în Groznîi.

Ultimul videoclip cu participarea lui Kadîrov a cărui dată poate fi determinată a fost publicat la 1 septembrie. Atunci șeful Ceceniei a venit la adunarea școlii de la Centrul de Educație Grozny. În toate celelalte videoclipuri din septembrie, precizează jurnaliştii Agenției, Kadîrov nu scoate un cuvânt, iar data filmării lor nu poate fi identificată.

Zvonuri că Ramzan Kadîrov, în vârstă de 46 de ani, este grav bolnav, au apărut periodic în mass-media încă de la începutul anului.

La începutul lunii iulie, informații despre internarea lui Ramzan Kadîrov au fost difuzate și pe canalele Telegram. Ce e mai interesant, scrie Unian, e faptul că abia luni, 18 septembrie, a apărut o nouă informație, de această dată oficială, care sugerează că ceva se întâmplă cu Ramzan Kadîrov.

Astfel, pe site-ul șefului Republicii Cecene a apărut un ordin conform căruia Kadîrov este în concediu din 3 iulie. Muslim Huciev a fost numit șef interimar al Ceceniei de atunci încoace.

Practic, data de 3 iulie care apare în documentele oficiale corespunde aproximativ cu apariția primelor zvonuri că starea de sănătate a lui Ramzan Kdîrov este gravă.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *