Olaf Scholz mizează, la București, pe „descurajarea eficientă”: Sprijinul acordat Ucrainei este esențial pentru restabilirea păcii în Europa

Olaf Scholz mizează, la București, pe „descurajarea eficientă”: Sprijinul acordat Ucrainei este esențial pentru restabilirea păcii în Europa

Cancelarul federal Olaf Scholz a îndemnat la continuarea sprijinului occidental pentru Ucraina în războiul acesteia cu Rusia, afirmând sâmbătă, 6 aprilie, că Germania nu va renunța la eforturile sale de a susține Kievul, relatează Reuters.

Vorbind la București în cadrul unei adunări a social-democraților europeni, Scholz a declarat că cea mai bună modalitate de a preveni orice escaladare a războiului, inclusiv un potențial conflict între Rusia și NATO, este ceea ce el a numit “descurajarea eficientă”.

“Războiul din Ucraina se termină în momentul în care președintele (rus Vladimir) Putin decide să își retragă trupele. Cu toate acestea, el va lua această decizie doar dacă își va da seama că nu poate câștiga războiul pe câmpul de luptă”, a declarat liderul german, a cărui țară a oferit până acum un sprijin militar Ucrainei în valoare de 28 de miliarde de euro (30,3 miliarde de dolari).

“Prin urmare, investim mai mult în propria noastră securitate și apărare în mod comun, ca europeni, pentru ca nimeni să nu îndrăznească să ne atace”, a continuat șeful guvernului de la Berlin.

“Acest lucru înseamnă, de asemenea, să lăsăm deoparte interesele personale înguste și să construim o industrie de apărare puternică și cu adevărat europeană”, a punctat Olaf Scholz.

Citiți și:

Olaf Scholz, vizită la Bucureşti. Cancelarul german: Partidul meu a sprijinit întotdeauna accesul României la Schengen

Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *