Operațiunea NATO “Sea Guardian” a ajuns la final. Fregata Regina Maria revine în portul Constanța

Operațiunea NATO  “Sea Guardian” a ajuns la final. Fregata Regina Maria revine în portul Constanța

Potrivit sursei citate, fregata „Regina Maria” – F-222, cu un elicopter IAR-330 Puma Naval şi un detaşament de operatori pentru forţe speciale (FOS) la bord, revine în data de 11 octombrie, ora 11.00, în portul militar Constanţa, în urma participării la Operaţia NATO „Sea Guardian” în Marea Mediterană.  Pe durata misiunii, fregata F-222 a acostat în portul militar Souda din Insula Creta, unde militarii români au participat, la Centrul de pregătire NMIOTC (NATO Maritime Interdiction Operational Training Centre), la un modul de instruire specifică operaţiei NATO, precum şi în portul militar Alexandria din Egipt, pentru refacerea capacităţii de luptă şi pregătirea activităţilor viitoare pe mare.  “În cadrul misiunii, fregata «Regina Maria» a desfăşurat acţiuni de monitorizare a spaţiului maritim sub gruparea navală NATO a Operaţiei «Sea Guardian», a parcurs peste 5.000 de mile marine şi a interogat aproximativ 200 de nave comerciale, care au tranzitat raionul maritim din aria de responsabilitate.Prin participarea fregatei „Regina Maria» la Operaţia «Sea Guardian”, Forţele Navale Române contribuie la îndeplinirea obligaţiilor asumate de România, cu privire la asigurarea securităţii maritime a Alianţei Nord-Atlantice şi lupta împotriva terorismului, alături de partenerii NATO”, au transmis reprezentanţii Forţelor Navale. 

 Fregata „Regina Maria”, cu un echipaj format din 240 de militari şi comandată de comandorul Mitel-Laurenţiu Alexandru, a încheiat, astfel, cea de-a şasea participare a Forţelor Navale Române la Operaţia NATO „Sea Guardian” din Marea Mediterană, prin care Armata României a contribuit activ la promovarea valorilor democratice ale Alianţei Nord-Atlantice, atât prin asigurarea securităţii şi stabilităţii în bazinul mediteraneean, cât şi prin intermediul diplomaţiei navale, mai arată sursa citată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *