Accident în lanț cu 7 mașini în județul Suceava. Două persoane au fost rănite

Accident în lanț cu 7 mașini în județul Suceava. Două persoane au fost rănite

În carambolul de sâmbătă seara au fost implicate șapte mașini, în localitatea Iacobeşti din comuna Grăniceşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit Agerpres. Potrivit acestora, două persoane au primit îngrijiri medicale, însă ambele refuză transportul la o unitate spitalicească. „Intervin pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi…

Citeste mai mult
Doliu în lumea sportului: O legendă a patinajului artistic a încetat din viaţă la vârsta de 91 de ani

Doliu în lumea sportului: O legendă a patinajului artistic a încetat din viaţă la vârsta de 91 de ani

Alături de soţia sa, Liudmila Belousova, Oleg Protopopov a fost dublu campion olimpic, în 1964 şi 1968, în perioada sovietică. Ei au fost de asemenea de patru ori campioni mondiali şi de patru ori campioni europeni.Ei au revoluţionat disciplina creând numeroase figuri, inclusiv pe cea pe care au numit-o spirala iubirii. În 1979, în timpul…

Citeste mai mult
Hipopotamii vestitului baron al drogurilor, Pablo Escobar, ar putea fi eutanasiați. Ce le-a supărat pe autoritățile din Columbia

Hipopotamii vestitului baron al drogurilor, Pablo Escobar, ar putea fi eutanasiați. Ce le-a supărat pe autoritățile din Columbia

La sfârşitul anilor 1980, Pablo Escobar a adus mai multţi hipopotami la grădina zoologică din fantastica sa hacienda, situată la aproximativ o sută de kilometri sud-est de Medellin. După moartea lui Escobar, animalele au fost lăsate în voia sorții, s-au reprodus necontrolat, ajungând la aproximativ 166 de exemplare. Mai mulți pescari au fost atacați, iar…

Citeste mai mult
Al Pacino, în clubul select al tăticilor cu portofelul plin: îi va da iubitei sale o pensie alimentară de 30.000 de dolari pe lună pentru băiețelul lor

Al Pacino, în clubul select al tăticilor cu portofelul plin: îi va da iubitei sale o pensie alimentară de 30.000 de dolari pe lună pentru băiețelul lor

De asemenea, starul trebuie să îi plătească în avans partenerei sale, Noor Alfallah, 110 mii de dolari, înainte de a face plățile lunare, iar anual va depune 15 mii de dolari într-un fond de educație pentru fiul lor. Cuplul și-a început relația în timpul pandemiei, iar băiețelul a venit pe lume la începutul lunii iunie…

Citeste mai mult
Două state diferite sau un stat în care să conviețuiască israelienii și palestinienii? Care poate fi soluția pentru regiune după conflictul Israel – Hamas

Două state diferite sau un stat în care să conviețuiască israelienii și palestinienii? Care poate fi soluția pentru regiune după conflictul Israel – Hamas

Pe fondul unor cicluri repetate de violență și al unei ocupații militare care durează de peste o jumătate de secol, diplomații și analiștii sunt de acord că este nevoie de o pace durabilă după cele mai sângeroase lupte dintre israelieni și palestinieni din ultimele decenii. Mai mulți experți consultați de The Guardian au analizat care…

Citeste mai mult
România campioană mondială la minifotbal. „Tricolorii” au învins Kazahstanul la penalty-uri

România campioană mondială la minifotbal. „Tricolorii” au învins Kazahstanul la penalty-uri

România este noua campioană mondială la minifotbal, după de a învins dramatic, la penalty-uri, echipa Kazahstanului. A fost 2-2 la finalul timpului regulamentar, iar România s-a impuns 12-11 la loviturile de departajare, potrivit GSP.ro. La finalul timpului regulamentar scorul era 2-2, iar rezultatul a rămas neschimbat și pe parcursul reprizelor de prelungiri. A fost nevoie…

Citeste mai mult
O grădiniță din Bacău face liste cu părinții rău-platnici și nu îi mai primește pe copii. „Unii părinți doresc, în mod voluntar, să sprijine cu donații”

O grădiniță din Bacău face liste cu părinții rău-platnici și nu îi mai primește pe copii. „Unii părinți doresc, în mod voluntar, să sprijine cu donații”

La grădinița „Rază de soare” din Bacău, părinții au fost anunțați printr-un afiș lipit pe ușă „să nu mai aducă copiii la grădiniță” dacă întârzie cu plata de peste 600 de lei a mesei pe lună. De altfel, în clase, pe dulapuri, sunt liste cu restanțierii la produsele de igienă personală, precum hârtie igienică și…

Citeste mai mult
Premieră extraordinară: Primul hibrid lup-câine a fost descoperit în Carpaţii Meridionali. Specialiștii au confirmat

Premieră extraordinară: Primul hibrid lup-câine a fost descoperit în Carpaţii Meridionali. Specialiștii au confirmat

În Carpaţii Meridionali, populaţia de lup are o densitate estimată de 2,35 exemplare/100 kilometri pătraţi, relevă un studiu realizat de Fundaţia Conservation Carpathia, care confirmă, pentru prima dată, hibridizarea dintre această specie sălbatică şi câine. Conform reprezentanţilor Fundaţiei, această densitate ar fi mai mică faţă de cea din Parcul Naţional Yellowstone din SUA, unde conform…

Citeste mai mult
Tot mai multe femei aleg să nască acasă. Medicii, puși pe jar: O astfel de decizie ar putea fi fatală

Tot mai multe femei aleg să nască acasă. Medicii, puși pe jar: O astfel de decizie ar putea fi fatală

Statisticile sunt șocante: câteva sute de viitoare mame din România aleg să nască acasă, lună de lună, chiar dacă riscurile unei astfel de decizii pot fi tragice.  Astfel de practici sunt tot mai des întâlnite la noi în țară. Medicii atrag atenția că riscurile sunt uriașe. Controversa este cu atât mai mare cu cât în…

Citeste mai mult
Erdogan spune că va încerca să faciliteze ratificarea aderării Suediei la NATO în parlamentul turc

Erdogan spune că va încerca să faciliteze ratificarea aderării Suediei la NATO în parlamentul turc

Președintele turc Tayyip Erdogan a declarat că va încerca să faciliteze cât mai mult posibil ratificarea parlamentară a aderării Suediei la NATO, dar a adăugat că Stockhom nu a luat încă suficiente măsuri împotriva militanților kurzi, scrie Reuters. Luna trecută, Erdogan a înaintat parlamentului, pentru ratificare, un proiect de lege care aprobă candidatura Suediei la…

Citeste mai mult