O primire de neuitat pentru călătorii care aterizează azi la București. Muzică și dansuri populare în aerogara “Sosiri”, de ziua Unirii Principatelor Române

O primire de neuitat pentru călătorii care aterizează azi la București. Muzică și dansuri populare în aerogara “Sosiri”, de ziua Unirii Principatelor Române

Astfel, în timp ce călătorii sosesc la București, vor fi întâmpinați de o atmosferă vibrantă și autentică, prin intermediul reprezentațiilor artistice care redau frumusețea și diversitatea culturii populare românești. Dansurile și muzica vor încânta toți cei prezenți, aducând valențe artistice într-un context inedit și transformând aeroportul într-un veritabil ambasador al tradițiilor noastre. Incepând cu orele…

Citeste mai mult
Cum funcționează ”Securitatea” adaptată secolului 21, recompense de mii de euro. Aplicația pentru pârât vecini, instalată de 250.000 de oameni

Cum funcționează ”Securitatea” adaptată secolului 21, recompense de mii de euro. Aplicația pentru pârât vecini, instalată de 250.000 de oameni

Peste 250.000 de cetățeni greci și-au descărcat aplicația care le permite să depisteze evazioniști, înregistrând până acum aproape 160.000 de reclamații la Fisc în mai puțin de trei luni. Aplicația de pârât vecini Astfel, cei care reușesc să identifice un evazionist pot beneficia de un bonus de 3.000 de euro din partea statului. Denumită „appodixi„,…

Citeste mai mult
Gigi Becali i-a răspuns lui Adrian Mititelu după ce patronul lui FCU Craiova a spus că milionarul şi-a bătut joc de Compagno!

Gigi Becali i-a răspuns lui Adrian Mititelu după ce patronul lui FCU Craiova a spus că milionarul şi-a bătut joc de Compagno!

Gigi Becali i-a răspuns lui Adrian Mititelu. Patronul oltenilor a susţinut că milionarul din Pipera şi-a bătut joc de Andrea Compagno, atacant pe care l-a transferat chiar de la Mititelu. Gigi Becali l-a contrazis pe Mititelu, care a susţinut că patronul FCSB-ului i-a scăzut singur cota lui Compagno prin declaraţiile pe care le-a făcut despre…

Citeste mai mult
Sistemul E-factura, anunțul urgent făcut de ANAF. Care este termenul limită?

Sistemul E-factura, anunțul urgent făcut de ANAF. Care este termenul limită?

În cadrul unui webinar organizat de ANAF, reprezentantul instituției a afirmat că “ar trebui să fie raportate până la 31 martie facturile pentru toată perioada (1 ianuarie – 31 martie)”, scrie HotNews.   1. Nerespectarea termnului de transmitere de 5 zile lucrătoare/calendaristice de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare/calendaristice…

Citeste mai mult
Cioloș plânge cu lacrimi de crocodil pentru agricultorii pe care chiar el i-a îngropat

Cioloș plânge cu lacrimi de crocodil pentru agricultorii pe care chiar el i-a îngropat

Cioloș a fost comisar european pentru agricultură timp de aproape cinci ani, timp în care nu s-a remarcat, ba mai mult, au existat nenumărate proteste împotriva politicilor agricole europene. La numirea sa în funcție, presa de la Bruxelles scria că Franța are doi comisari.  Dacian Cioloș a fost ales în funcția de comisar european în…

Citeste mai mult
UE cere verificarea unor avioane Boeing, după o alertă de siguranţă a SUA. Cele mai recente incidente în care au fost implicate astfel de aeronave

UE cere verificarea unor avioane Boeing, după o alertă de siguranţă a SUA. Cele mai recente incidente în care au fost implicate astfel de aeronave

Administraţia Federală pentru Aviaţie din SUA a recomandat duminică operatorilor aeronavelor Boeing 737-900ER, dintre care marea majoritate circulă în Statele Unite, să inspecteze vizual panourile de uşi ale avioanelor, pentru a se asigura că sunt bine fixate, transmite Reuters preluat de News.ro. Măsura a venit după ce FAA a consemnat la sol 171 avioane Boeing…

Citeste mai mult
Extremiștii „antieuropeni” vor obține victorii majore la alegerile europene din iunie, arată un nou studiu. Ce înseamnă asta pentru UE

Extremiștii „antieuropeni” vor obține victorii majore la alegerile europene din iunie, arată un nou studiu. Ce înseamnă asta pentru UE

Extremiștii și populiștii eurosceptici ar putea câștiga alegerile în nouă țări UE, inclusiv Franța, Austria și Polonia, și s-ar putea clasa pe locul doi sau trei în alte nouă state, inclusiv Germania, Spania și România, arată un raport al think-tank-ului Consiliul European pentru Relații Externe, citat de The Guardian, care interpretează sondajele dinaintea scrutinului europarlamentar…

Citeste mai mult