Papa Francisc cere Hamas ca „ostaticii să fie imediat eliberați” și spune că Israelul are dreptul la autoapărare

Papa Francisc cere Hamas ca „ostaticii să fie imediat eliberați” și spune că Israelul are dreptul la autoapărare

Suveranul Pontif a declarat miercuri, 11 octombrie, la finalul audienței generale în fața a mii de oameni din Piața Sfântul Petru, că este îngrijorat în legătură cu asediul impus de Israel asupra Fâșiei Gaza, precizând totodată că Israelul are dreptul să se apere în urma atacurilor lansate de Hamas, relatează Reuters.

În același trimp, Papa Francisc a cerut grupării Hamas să elibereze ostaticii pe care îi ține în Fâșia Gaza.

„Urmăresc în continuare cu durere și îngrijorare ceea ce se întâmplă în Israel și Palestina. Atât de mulți oameni uciși, iar alții răniți. Mă rog pentru acele familii care au văzut cum o zi de sărbătoare s-a transformat într-o zi de doliu și cer ca ostaticii să fie imediat eliberați”, a declarat Papa Francisc.

„Este dreptul celor care sunt atacați să se apere, dar sunt foarte îngrijorat de asediul total în care trăiesc palestinienii din Gaza, unde au existat, de asemenea, multe victime nevinovate”, a adăugat Suveranul Pontif.

De asemenea, papa a afirmat că „terorismul și extremismul nu ajută la găsirea unei soluții la conflictul dintre israelieni și palestinieni, ci alimentează ura, violența, răzbunarea și provoacă suferință pentru ambele părți”.

„Orientul Mijlociu nu are nevoie de război, ci de pace, o pace construită pe justiție, pe dialog și pe curajul de a fi fratern”, a insistat Papa Francisc.

Ambasadorul Israelului la Vatican, Raphael Schutz, a declarat la începutul săptămânii că ar vrea să audă o declarație mai fermă din partea Papei Francisc referitoare la dreptul la autoapărare al Israelului.

„Înțeleg că Vaticanul dorește pacea. Cu toții dorim pacea. Dar aș vrea să aud cuvinte mai puternice despre dreptul Israelului de a se apăra”, a spus diplomatul israelian, citat de Reuters.

Israelul este în război cu Hamas după ce gruparea palestiniană a lansat sâmbătă un atac surpriză trecând granița Fâșiei Gaza. De atunci, 1.200 de israelieni au murit, în timp ce în urma loviturilor lansate de Israel, ca răspuns, asupra enclavei, cel puțin 950 de oameni au fost uciși.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *