Papa Francisc rupe tradiția: nu vrea să fie înmormântat în Bazilica Sfântul Petru din Vatican

Papa Francisc rupe tradiția: nu vrea să fie înmormântat în Bazilica Sfântul Petru din Vatican

Papa Francisc a anunţat miercuri, 13 decembrie, că renunță la obiceiul potrivit căruia papii defuncţi sunt înmormântaţi la Vatican și a ales să fie îngropat la Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, relatează cotidianul catolic La Croix, citat de news.ro.

Niciun papă nu a mai fost înmormântat la Santa Maria Maggiore din anul 1669, de la moartea lui Clement al IX-lea.

„Locul este pregătit. Vreau să fiu înmormântat la Santa Maria Maggiore. Aceasta este marea mea devoţiune. Iar atunci când veneam aici, la Roma, mă duceam mereu duminica dimineaţa acolo”, a spus şeful Bisericii Catolice.

Papa obişnuia să viziteze Bazilica Santa Maria Maggiore, una dintre cele patru bazilici majore din Roma, înainte şi după fiecare călătorie, pentru a se reculege în faţa celebrei icoane a Fecioarei cu Pruncul, „Salus populi romani”, venerată ca protectoare a poporului roman. El a venit la această bazilică să se roage şi să depună flori la o zi după ce a fost ales, în 13 martie 2013.

Constituţia apostolică a lui Ioan-Paul al II-lea le permite Papilor să fie înmormântaţi şi în altă parte decât în necropola papală a Bazilicii Sfântul Petru, în care au fost înhumaţi 149 dintre cei 265 de papi, inclusiv apostolul sfânt Petru şi mai mulţi primi papi ai Bisericii.

De la construirea Bazilicii Sfântul Petru, marea majoritate a papilor au fost înmormântată în necropola bazilicii, la fel ca Benedict al XVI-llea, care a fost îngropat în grotele Vaticanului de sub bazilică la 5 ianuarie,

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a suferit în ultimii ani de mai multe probleme de sănătate.

„Bătrâneţea nu se machiază, ea este ceea ce este şi se prezintă ca atare. Este necesar să ştim să acceptăm darurile bătrâneţii. Trebuie să acceptăm că putem face mult bine dintr-o perspectivă diferită”, a punctat Suveranul Pontif.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *