Un mare păcătos, după ce a trăit o viaţă de nelegiuiri, şi-a luat îndemnul să se pocăiască.
A mers la un pustnic şi i-a spus gândul. Pustnicul l-a sfătuit:
– Ia un butoi mare şi-l umple cu apă. Şi când o fi plin să ştii că Dumnezeu te-a iertat.
Omul a mers şi a făcut cum i-a spus pusnicul. De ce turna, de ce butoiul gol rămânea.Turna zadarnic. Începu atunci să se mâhnească zicându-şi:
– Se vede treaba că nu găsesc iertare la Dumnezeu?
Aşa de mare era mâhnirea lui, încât începură să-i curgă lacrimile.
Atunci s-a petrecut o minune.
Butoiul s-a umplut pe dată, iar omul simţi în suflet mângâierea iertării lui Dumnezeu.
Numai prin lacrimile căinţei putem căpăta de la Dumnezeu iertarea păcatelor noastre.
Citește continuarea pe realitateaspirituala.net.
