Patru persoane au fost arestate pentru trafic de droguri, pe care le vindeau și la petrecerile elevilor din Iași

Patru persoane au fost arestate pentru trafic de droguri, pe care le vindeau și la petrecerile elevilor din Iași

Cei patru sunt acuzați că au comercializat drogurile de risc şi mare risc inclusiv către elevi ai unor licee din municipiul Iaşi, pe care îi contactau direct, la petrecerile organizate de aceștia, informează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iaşi.

„În sarcina primului inculpat s-a reținut că, pe parcursul anului 2023, a deținut și comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis) și de mare risc (ecstasy). Cel de al doilea inculpat, a fost prins în flagrant, la data de 02.11.2023, pe raza unei comune din județul Iași în timp ce comercializa cantitatea de peste 55 grame canabis.Cu privire la ceilalți doi, din cercetări a rezultat că, pe parcursul anului 2023, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, au vândut diferite cantități de 3-CMC, drog de mare risc, cunoscut sub denumirea generică de cristal”, a transmis DIICOT.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale, a rezultat că inculpații au comercializat drogurile de risc și mare risc inclusiv către consumatori minori, elevi ai unor licee din municipiul Iași, interacțiunile între dealeri și clienți realizându-se față în față, preponderant pe parcursul unor evenimente private (petreceri).

Procurorul de caz a dispus, vineri, reţinerea celor patru, pentru 24 de ore. Asta după ce, în urma perchezițiilor domiciliare au fost descoperite și ridicate 274 de comprimate de ecstasy, 52 de grame de amfetamină, 17 grame 4-CMC, 97,2 grame de canabis și 85 de grame de hașiș, mai multe cântare electronice de mare precizie, telefoane mobile și sume de bani.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul  Tribunalului Iași, a dispus de arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Cele patru persoane sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată, trafic de droguri de risc, respectiv trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *