Pentru că îngrijirea celor în vârstă a devenit și la noi o ocupație profitabilă, badantele din Italia se întorc, spun agențiile de plasare

Pentru că îngrijirea celor în vârstă a devenit și la noi o ocupație profitabilă, badantele din Italia se întorc, spun agențiile de plasare

O persoană care îngrijește acasă un bătrân, în România, poate ajunge lunar și la o mie de euro – bani primiți și în Italia, de exemplu. Aceasta este și explicația pentru care – spun agențiile de plasare – tot mai multe românce care lucrau în domeniu vin să muncească acasă.

Cererea de îngrijitori la domiciliu pentru persoane în vârstă a fost uriașă în ultimele luni

Condițiile groaznice în care erau ținuți bătrânii în unele azile private din România au impulsionat piața celor care oferă îngrijiri la domiciliu. Au crescut salariile.

Cererea în creștere pentru îngrijitori la domiciliu a dus la o majorare a sumelor oferite, între 4 și 5 mii de lei. În aceste condiţii, femeile care se gândeau să facă o astfel de muncă în străinătate rămân să lucreze în țară, potrivit Știrile ProTV.

Aşa a procedat Nastasia, din Cluj. Nastasia Vîtcă, îngrijitoare la domiciliu: „Sunt multe oferte pentru că oamenii bătrâni nu vor să meargă la azil. Să fac mâncare, să fac curățenie, tot ce ține de asta… și m-au plătit domnește. O dată la două săptămâni îmi dădeau banii… două mii de lei.”

Agențiile care plasează lucrători casnici spun că oameni care aveau grijă de persoane în vârstă în străinătate revin acasă, unde pot câștiga la fel ca acolo. Cei mai mulți din această categorie vin din Italia.

Aurelia Coman, reprezentanta unei agenții de lucrători casnici: „Au început să vină din străinătate pentru că vor să muncească cât mai aproape de casă. La un program de full time, 8 ore pe zi, salariul porneşte de la 3.500.”

În România nu există o evidență clară a persoanelor care acordă asistență la domiciliu celor în vârstă. Multe sunt plătite fără un contract legal, iar ele nu beneficiază de plata asigurărilor de sănătate și a contribuției la fondul de pensii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *