Pericolul din consumul de ceapă verde – Puțină lume știe contraindicațiile

Pericolul din consumul de ceapă verde – Puțină lume știe contraindicațiile

 

 

Medicii spun că în cazul usturoiului şi al cepei există şi efecte nocive, nu doar beneficii. În primul rând, ambele au un conţinut redus, dar existent de seleniu. Se adaugă şi faptul că ambele legume vor conferi un miros al cavităţii bucale pe care majoritatea persoanelor (în mod firesc) nu îl doresc, găsindu-l dificil de îndepărtat.

De asemenea, mai există şi efectul nociv al momentului de consum. Un consum seara ori cu puţine momente înainte de culcare va putea produce o serie de efecte de agitaţie. Efectul de vasodilataţie şi asupra sistemului cardiovascular în general, în condiţiile în care se apropie ora de somn, nu este cel scontat şi de dorit.

Daca există o hipertensiune de o altă etiologie, usturoiul şi ceapa vor produce o posibilă creştere a acestor valori tensionale sau o accelerare sporită a pulsului, fapt care poate creşte riscul de accident vascular cerebral.

Totodată, atât ceapa, cât şi usturoiul vor produce o secreţie a sucului gastric prea mare, existând riscul unor arsuri, patologii de boli de reflux gastro-esofagian sau de acutizare a simptomelor de gastrită. În cazul în care cunoaşteţi că există patologii digestive colaterale, precum gastrita, ulcerul sau boala de reflux nu este indicat să consumaţi usturoi ori ceapă în exces, în special seara.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *