Peste 100 de persoane au murit în urma unui cutremur, în nord-vestul Chinei. Operațiunile de salvare, îngreunate de temperaturile scăzute

Peste 100 de persoane au murit în urma unui cutremur, în nord-vestul Chinei. Operațiunile de salvare, îngreunate de temperaturile scăzute

Cel puțin 118 persoane au fost ucise și peste 500 au fost rănite în urma unui cutremur produs în nord-vestul Chinei, în zona provinciilor Gansu și Qinghai, a anunțat presa de stat, citată de The Guardian și Reuters. Autoritățile chineze au anunțat că sesimul a avut o magnitudine de 6,2 pe scara Richter. Institutul american de geologie (USGS) a raportat anterior că o magnitudine de 5,9.

Cutremurul de mică adâncime (10 kilometri) s-a produs luni, cu puțin timp înainte de miezul nopții. Speriați, oamenii au ieșit din locuințe deși afară temperaturile erau sub zero grade Celsius. Mii de case au fost avariate, la fel și infrastructura publică, notează presa chineză de stat. O parte din rețelele de apă, electricitate, transport, comunicații au fost afectate.

Bilanțul morților a crescut marți dimineață, pe măsură ce salvatorii au ajuns în zonele afectate. Autoritățile din Gansu au declarat că 105 persoane au murit în provincie, iar 397 au fost rănite, în timp ce în Qinghai s-au înregistrat 13 morți, 182 de răniți, iar 20 de persoane sunt încă dispărute.

Operațiune de căutare și salvare după cutremurul din nord-vestul Chinei. Foto: Profimedia
Oamenii se adună lângă un foc de tabără pentru a se încălzi pe fondul temperaturilor foarte scăzute, în urma cutremurului, în provincia Gansu din nord-vestul Chinei. Foto: Profimedia
Un vehicul este parțial acoperit de dărâmăturile unei clădiri în satul Dahejia din zona Jishishan, în provincia Gansu, afectată de cutremur. Foto: Profimedia
Case dărâmate în urma cutremurului din Jishishan, în provincia Gansu din nord-vestul Chinei. Foto: Profimedia

Zona afectată de cutremur se află într-o regiune de mare altitudine, unde temperaturile sunt scăzute, astfel că eforturile de căutare și salvare sunt îngreunate. În Linxia, Gansu, în apropiere de locul unde s-a produs cutremurul, temperatura a coborât marți dimineață până la aproximativ minus 14 grade Celsius.

Deși se consideră că în 72 de ore de la producerea unui seism există cele mai mari șanse pentru salvarea supraviețuitorilor, intervalul va fi scurtat din cauza vremii nefavorabile, victimele prinse sub dărâmături confruntându-se cu un risc mai mare, notează agenția de presă chineză Xinhua.

„Ființele umane sunt cu adevărat nesemnificative în fața dezastrelor naturale. Am fost în zona de epicentr a cutremurului, iar eu și mama mea nu am putut fugi. Casa tremura atât de mult încât nici nu puteam să mă ridic în picioare, iar lucrurile cădeau. Afară era foarte frig, sub minus zece grade. (…) Au fost replici constante”, a relatat un locuitor din Gansu pe platforma socială Weibo, echivalentul rețelei X, fostul Twitter.

Acesta este cutremurul care a provocat cele mai multe victime în China de la cel din 2010 din Yushu, care a afectat de asemenea Gansu și Qinghai. Seismul de atunci a avut o magnitudine de 6,9 și a ucis cel puțin 2.698 de persoane.

Un seism și mai devastator, de magnitudine 7,9, a lovit China în 2008. Aproape 90.000 de persoane au murit atunci în Sichuan.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *