Microbuz cu 9 pasageri, implicat într-un accident în județul Cluj. O persoană a ajuns la spital cu multiple traumatisme

Microbuz cu 9 pasageri, implicat într-un accident în județul Cluj. O persoană a ajuns la spital cu multiple traumatisme

”Pe DN 1C, localitatea Jucu de Mijloc, judeţul Cluj, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi un microbuz în care se aflau 9 persoane”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit sursei citate, în urma impactului, o persoană din microbuz a necesitat îngrijiri medicale la faţa locului.

Ulterior, persoana consultată, respectiv un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost transportată la spital de către echipajul SMURD. Conform primei evaluări, aceasta prezintă multiple traumatisme, anunță presa locală.

Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului de mers Cluj-Napoca – Dej, valorile de trafic fiind ridicate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *