Plângere împotriva lui Marius Budăi în scandalul azilelor: Opoziția l-a reclamat la Parchet – De ce este acuzat ministrul Muncii

Plângere împotriva lui Marius Budăi în scandalul azilelor: Opoziția l-a reclamat la Parchet – De ce este acuzat ministrul Muncii

Plângere împotriva lui Marius Budăi în scandalul azilelor. Europarlamentarul Vlad Gheorghe a luat decizia să depună o plângere penală împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi. În plângerea sa, Gheorghe susține că ministrul și-a neglijat atribuțiile și că a fost complice la abuzurile îngrozitoare care au avut loc în aceste instituții.

„În primul rând, pentru că nu trebuie lăsați să scape șefii rețelei și cei care de fapt protejau rețeaua căminelor de tortură, pentru că alea erau cămine de tortură”, a spus Vlad Gheorghe.

Scandalul căminelor de tortură a izbucnit în urmă cu câteva zile, când o investigație jurnalistică a dezvăluit condițiile inumane și abuzurile la care erau supuși bătrânii din unele cămine de îngrijire. Organizația care a semnalat aceste abuzuri și a adus cazurile în atenția publică a fost imediat eliminată din lista de colaboratori a Ministerului Muncii.

Scandalul căminelor groazei de la Ilfov a șocat opinia publică după ce au ieșit la iveală condițiile inumane și abuzurile la care erau supuși bătrânii internați. În ciuda faptului că mulți dintre cei implicați în sistemul de asistență socială știau despre aceste abuzuri, nu s-a luat nicio măsură pentru a le opri.

Marius Budăi nu a luat în calcul demisiaMinistrul Muncii, Marius Budăi, spune că demisia sa, cerută în scandalul „azilelor groazei”, „nu contează”. Oficialul subliniază, în schimb, că ceea ce are de făcut este să se concentreze pe rezolvarea problemelor.„Cred că nu contează mai mult sau mai puțin demisia mea, contează foarte mult ce o să facem de acum încolo. Cred că societatea civilă trebuie să facă ce trebuie să facă societatea civilă și politică să facă altcineva. Putem pune o grămadă de întrebări: De ce? De ce? De ce? Haideți să facem, să schimbăm lucruri și să preîntâmpinăm aceste întâmplări nefericite”, a spus Marius Budăi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *