Poliţista din Cluj care a prins un șofer cu o alcoolemie uriașă: „Eram pe final de tură”

Poliţista din Cluj care a prins un șofer cu o alcoolemie uriașă: „Eram pe final de tură”

Ioana, poliţistă la Biroul Rutier Cluj, a reuşit să oprească un şofer băut care conducea haotic prin oraş, iar întâmplarea a fost relatată de Poliţia Română, într-o postare pe Facebook, care s-a viralizat.

Ioana, poliţistă la Biroul Rutier Cluj, era pe final de tură când a auzit apelul dispecerului 112: „Un domn băut s-a urcat la volan și conduce haotic pe direcția orașului”.

„Culmea, direcția din care venea respectivul era traseul meu către casă. Care ar fi norocul… exact! să ne intersectăm! Nici nu era greu de observat… Accelera și frâna, accelera și frâna. M-am întors după el și, la aproximativ 1 km, era parcat pe partea dreaptă. Am oprit mașina în spatele lui. Imediat m-a observat și a venit aproape de mașina mea. Fiind în ținută militară, mi-am desfăcut părul, am acoperit gradele și mă făceam că îmi caut prin telefon, în speranța în care nu mă va observa și… Mi-a ieșit!!”, povesteşte Ioana.

Şoferul avea o alcoolemie de 1,24 mg/l alcool pur în aerul respirat

Poliţista Ioana precizează că şi-a schimbat poziția puțin mai în față și imediat a sunat la dispeceratul 112.

„În urma discuției, a sosit cel mai apropiat echipaj de la Secția 1 Poliție, colegi cărora le mulțumesc pentru sprijin! M-am urcat cu ei în autospecială și am pornit, din nou, pe direcția pe care pornise și personajul nostru. După alte 5 minute de condus, îl vedem parcat pe partea opusă, dar și el pe noi. A dat să plece, moment în care colegul de la volanul autospecialei l-a blocat. A refuzat totul! Să colaboreze cu noi, să prezinte documentele, dar și să coboare din mașină. Am fost nevoiți să îl scoatem cu forța și să îl încătușăm. Alte 5 minute mai târziu, după ce s-a liniștit, aveam un rezultat de 1,24 mg/l alcool pur în aerul respirat, reținere permis de conducere și dosar penal”, mai spune Ioana.

Postarea a adunat peste 1.500 de aprecieri şi peste 120 de comentarii.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *