Poștașii au ieșit în stradă: sindicaliștii reclamă salariile mici 

Poștașii au ieșit în stradă: sindicaliștii reclamă salariile mici 

Potrivit sindicaliştilor, protestul face parte dintr-o serie de acţiuni ce vor avea loc în fiecare zi, în perioada 9 – 13 octombrie, în acelaşi interval orar.

Pe lista nemulţumirilor se află lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant şi nediscriminatoriu a condus la situaţia inacceptabilă de astăzi din Poşta Română, în care circa 17.000 dintre angajaţi, adică 80% din personal, se află la salariul minim pe economie, indiferent de funcţie, studii, responsabilităţi, experienţă profesională.

De asemenea, SLPR subliniază că există un risc uriaş ca, odată cu creşterea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie 2024, Poşta Română să intre în procedură de insolvenţă sau să concedieze multe mii de angajaţi.

Sindicaliştii reclamă, totodată, lipsa politicilor coerente de dezvoltare şi sustenabilitate a CNPR, lipsa de transparenţă şi predictibilitate în actul de management, precum şi lipsa dialogului social la nivelul Poştei Române.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *