Prea cald în weekend

Rmag Breaking News

Meteorologii anunţă anomalii termice. După zile cu viscol la munte şi 3 grade dimineaţa în Capitală vor  fi  în weekend aproape 30 de grade Celsius.

„Într-adevăr, de la o zi la alta până la finalul săptămânii sau, mai precis, chiar până la finalul primei luni din primăvara lui 2024, vremea va fi într-un proces de încălzire.

Temperaturile vor fi în creștere. Dacă deja azi consemnăm la foarte multe stații din partea de vest, sud-sud-est a țării valori de 15-16 grade Celsius, mâine ne așteptăm ca regimul de temperaturi să se încadreze deja între 10 până la 21 de grade.

Joi, ne aşteptăm chiar la o maximă de 23 de grade, posibil în Capitală 19-20 de grade, pentru ca sfârșitul de săptămână, deja de vineri începând, să avem 17-24 de grade, iar sâmbătă și duminică, în ultima zi a lunii martie, 26-27 de grade, mai ales în partea de sud și sud-vest a țării.

25 de grade reprezintă pragul unei zile de vară în țara noastră. 

Iată deja că sfârșitul lunii martie aduce valori specifice de vară și chiar și primele zile din cea de-a doua lună de vară, așa cum arată informațiile la acest moment, păstrează același ecart al valorilor de temperaturi, cu maxime cuprinse între 10 până la 26-27 de grade, chiar spre 28 în sudul extrem, a spus Elena Mateescu, directorul ANM, marţi, la Antena 3 CNN.

 

The post Prea cald în weekend appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *