Predoiu: Nu e deloc corect să avem în continuare doar o integrare parţială în Schengen. În materie de protecţie a frontierelor, România e un foarte bun exemplu

Predoiu: Nu e deloc corect să avem în continuare doar o integrare parţială în Schengen. În materie de protecţie a frontierelor, România e un foarte bun exemplu

Cătălin Predoiu (PNL), ministrul de Interne, a declarat, luni, că nu este deloc corect să avem în continuare doar o integrare parţială în Schengen. Acesta a mai afirmat că intrarea deplină a României în spațiul de liberă circulație nu va face decât să-l consolideze.

 

Predoiu, despre intrarea deplină a României în Schengen

 

„Vom consolida spaţiul Schengen şi nu este deloc corect să avem în continuare doar o integrare parţială în spaţiul Schengen. Este adevărat că în decembrie anul trecut am făcut un pas important, intrând în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime (de la 31 martie 2024, n.red.), dar cred că acest progres ar trebui să fie urmat de un alt pas în acest an. Şi vom lucra în această privinţă cu colegii şi prietenii noştri din Austria şi din alte state membre”, a declarat Cătălin Predoiu, potrivit Agerpres.

Acesta a mai afirmat că România are deja rezultate foarte bune în ceea ce privește protecţia frontierelor și cooperarea poliţienească: „Suntem gata să cooperăm cu privire la protecţia frontierelor, la migraţia ilegală şi, de asemenea, mă refer la cooperarea poliţienească. Avem rezultate foarte bune în această privinţă şi cred că aceasta ar trebui să fie baza pentru deciziile viitoare. De aceea am spus că, în materie de migraţie, în materie de protecţie a frontierelor, România este un foarte bun exemplu şi suntem pregătiţi să contribuim cu expertiza noastră la consolidarea întregii Uniuni Europene şi, de asemenea, a spaţiului Schengen”.

Declarația a fost făcută în contextul în care, pe 4 și 5 martie, Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al UE se reuneşte pentru a discuta subiecte precum Spaţiul Schengen, azilul şi migraţia, agenda legislativă a Consiliului, combaterea traficului de droguri și criminalitatea organizată.

 

Predoiu, despre combaterea traficului de droguri

 

Cât despre combaterea traficului de droguri, ministrul de Interne a spus că sunt necesare măsuri urgente şi trebuie consolidată cooperarea între ţările membre ale UE, ce ar trebui să aloce mai multe forţe de poliţie în acest scop.

„Legat de asta, în România noi am început o campanie foarte solidă. CSAT a luat o decizie importantă, creând un grup de lucru interinstituţional. Alături de alte instituţii, în acest grup este prezent Ministerul Afacerilor Interne şi cooperăm pentru a dezmembra grupurile de criminalitate organizată care se ocupă de traficul de droguri şi, de asemenea, de traficul de persoane”, a mai declarat ministrul Cătălin Predoiu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *