Nicolo Napoli, gata pentru o revenire la FCU Craiova. Ce spunea Adrian Mititelu despre dorința italianului

Nicolo Napoli, gata pentru o revenire la FCU Craiova. Ce spunea Adrian Mititelu despre dorința italianului

Nicolo Napoli, în vârstă de 62 de ani, este gata să revină la FCU Craiova. Italianul a ajuns în Bănie și este pregătit pentru negocierile cu Adrian Mititelu, patronul oltenilor, pentru cel de-al 10-lea mandat de antrenor.

Acum câteva zile, Mititelu spunea că nu este interesat de inițiativa lui Napoli și că subiectul este unul închis. Îi poartă respectul în continuare, însă nu vrea să mai intre în discuții legate de venirea lui la FCU Craiova.

Nicolo Napoli va negocia cu Adrian Mititelu revenirea lui la FCU Craiova

Napoli a ajuns luni, 4 martie, la Craiova, pentru a negocia cu Adrian Mititelu revenirea lui la FCU Craiova. Scopul lui va fi cel de a-i ajuta pe olteni să scape de retrogradare.

Mititelu l-a demis pe Giovanni Constantino, după remiza cu Poli Iași. Primul pe lista acestuia a fost Marius Croitoru, însă negocierile nu au fost ținute, iar acum ar fi șansa lui Nicolo Napoli să revină la Craiova pentru mandatul cu numărul 10, scrie GSP.

Vestea vine după ce patronul oltenilor a spus că revenirea lui Napoli la FCU Craiova este inexistentă, deși a dat de înțeles că italianul va reveni în Bănie.

Derby-ul local cu CSU Craiova este programat pentru duminică, 10 martie, iar Mititelu își dorește să numească un antrenor până atunci.

„Am văzut că se bagă în seamă şi Napoli. Nu mă interesează. Subiectul este închis. E amicul meu, îl respectăm, dar e un capitol închis, îl rog să nu mai intre în discuţii legate de venirea lui aici, că nu ne interesează. S-a terminat capitolul Napoli, nu ne interesează”, a spus Adrian Mititelu acum câteva zile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *