Premieră în justiție: primul medic care a recunoscut că și-a făcut averea din șpăgile de la pacienți. Cum a scăpat de închisoare

Premieră în justiție: primul medic care a recunoscut că și-a făcut averea din șpăgile de la pacienți. Cum a scăpat de închisoare

Cristian Paleru a scăpat de închisoare după ce a fost săltat de procurorii anticorupție. Renumitul chirurg de la Institutul Marius Nasta a recunoscut că a luat de 32 de ori mită de la pacienți. El a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăţiei prin care i se aplică o pedeapsă de 3 ani cu suspendare, sub supraveghere.

Chirurgul a recunoscut în fața procurorilor că a primit de la pacienți și rudele lor sume uriașe de bani, dar și găini congelate, coniac sau vin. Oamenii legii au reușit să obțină de la medic 700.000 de lei.

Cristian Paleru nu va putea să lucreze doi ani și jumătate în sistemul public de sănătate. În plus, medicul va trebui să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității, fie la Spitalul de Pneumologie din Iași, fie la cel de recuperare.

Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de doctorul Paleru va trebui confirmat de Tribunalul București. În dosar au fost anchetați șapte doctori, iar patru au fost trimiși în judecată pentru că au negat acuzațiile. 

Pe listă s-a aflat și doctorul Cornel Petreanu, care a murit într-un accident de mașină.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *