Prietenul din România al lui Ray Charles, rocker celebru, ofertat de Securitate. Ce i s-a cerut ca să fie lăsat să cânte

Mike Godoroja, unul din cel mai cunoscuți rockeri din România, mărturisește ce unul din cele mai mari regrete ale lui este că era prea tânăr să devină prieten apropiat cu Ray Charles. Aflăm, de asemenea, cum i-a propus Securitatea să devină colaborator că să-i lase familia în pace.

Mike Godoroja vorbește despre opresiunea comunistă

Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, Mike Godoroja, unul din cei mai cunoscut rockeri din România, face dezvăluiri exclusive despre viața personală. Prima întâlnire cu celebrul Ray Charles, prietenia cu Chick Corea dar și detalii despre opresiunea comunistă la care a fost supus ani de zile.

Din cauza faptului că fiul sau era rocker, tatăl lui Mike Godoroja a avut probleme la serviciu. Securitatea i-a propus chiar să devină colaborator cunoscutului cântăreț. Mike Godoroja își aduce aminte de concertele când rockerii erau bătuți de miliție dacă se ridicau de pe scaune și ne spune prețul pe care l-a plătit pentru celebritate.

“Bunurile materiale nu au relevanță pentru mine”

Mereu ai militat pentru nepărăsirea țării. De ce?

-Nu știu dacă am militat în sensul real al cuvântului, dar, cu siguranță, am fost de partea ideii de a face tot posibilul să te bucuri de țara în care te-ai născut. Vorbim, de fapt, despre o familie cu foarte mulți membri, o familie care te-a primit cu bune și cu rele. O familie care are bune și rele ca orice familie din lumea asta.

Celor care intenționau să emigreze le-am sugerat întotdeauna să își verifice  șansele de a deveni emigranți bine adaptați. Altfel vor fi triști și frustrați, nemulțumiți și mereu cu privirea spre România de acasă.

Ce are atât de deosebit România ?

-Aici este familia în care m-am născut. Aici am crescut jucând fotbal în curtea școlii. Am ascultat pentru prima oară Led Zeppelin în liceu, am avut prima iubire și mi-am făcut prieteni. Ce este viața fără toate acestea ? După părerea mea nu este. Restul, adică mașini, televizoare și alte  bunuri materiale nu au relevanță pentru mine decât după ce acea parte a sufletului este rezolvată.

“Am avut șansa să îl cunosc pe Ray Charles”

Cunoști foarte multe vedete rock de peste ocean. De care ai devenit, în timp, mai apropiat?

-De când am avut onoarea, șansa ca o dată în viață să îl cunosc pe Ray Charles, am înțeles că nu poți fi prieten cu monștrii sacri ai artei. Ei nu se pot dărui tuturor oamenilor așa cum  poate și-ar dori. Dar au fost artiști de care m-am apropiat mai mult și cu care chiar am ținut o corespondență peste ani, cum ar fi celebrul pianist Chick Corea.

Ce înseamnă Ray Charles pentru tine? Cum a început relația voastră?

-Aș fi vrut să-i fiu prieten, dar eram prea tânăr, iar domnia sa mult prea înaltă ca artist pentru ca să existe o astfel de relație. Dar a fost ceva care s-a așezat în sufletul meu pentru toată viața: disponibilitatea lui Ray Charles de a-mi împărtăși, în 1994, gândurile lui. Atunci l-am adus la festivalul Cerbul de aur.

Acea disponibilitate de a comunica cu mine despre muzică, despre oameni și locuri din România, despre ce înseamnă publicul pentru un artist. Despre viața grea în a construi o carieră, despre sinceritatea cu care trebuie să te înfășori ca să reziști pe scenă. Toate acestea sunt daruri minunate pe care eu le-am primit și păstrat în suflet  până azi.

Are, azi, Romania o cultură în ceea ce privește muzica rock?

-Are cu vârf și îndesat. Avem o serie de personalități care au marcat o istorie a acestui gen muzical în România. De la Phoenix la Sfinx, de la Semnal M la Mondial, de la Sideral la Iris. Sunt doar câteva nume care au făcut nu numai să existe o istorie a rockului românesc, dar să și creeze   drumuri pentru artiștii care i-au urmat.

Drumuri care au ajutat, orientat și inspirat pe cei care i-au urmat să fie originali, creativi și mai ales cu respect pentru public. Deci da, avem o cultură rock a  noastră, a românilor.

“Au fost vremuri gri și înfrigurate”

Dar pe vremea lui Ceaușescu cum erau priviți rockerii?

-Au fost vremuri gri și înfrigurate în perioada aceea comunistă. Dar oamenii găseau soarele în fiecare lucru mărunt, încercând să se detașeze de presiunea propagandei. Artiștii, la rândul lor, făceau cele mai surprinzătoare mișcări în a reuși să transmită publicului arta lor, trecând subtil peste filtrul neiertător al cenzurii.

Actorii aveau uneori o intonație specială la anumite cuvinte sau fraze în piesele pe care le interpretau. Muzicienii aduceau în armoniile lor aerul liber al culturii occidentale. În mod special, artiștii de folk și rock, care foloseau texte în limba română, dădeau o altă conotație și chiar alte mesaje cuvintelor, făcându-te să citești printre rânduri.

Așa cum în America existat un mare promotor, pe numele său Bill Graham, care l-a  sprijinit pe Carlos Santana, așa și în România au fost o serie de oameni care, cu efortul lor, au reușit să promoveze muzica rock. Aurel Gherghel cu al său Club de la 7, poetul foarte popular Adrian Păunescu sau omul de cultură Stelian Tănase.

Bănuiesc că și publicul era vizat de securitate.

-Da, clar. Publicul era de multe ori ținta îngrijorării pentru administrația comunistă. Îmi aduc aminte că la Sala Polivalentă la un concert Metropol, printre rândurile de scaune umblau milițieni cu bulane și loveau pe cei care se ridicau de pe scaune.

Au fost vremuri dificile, dar și frumoase, pentru că ni le făceam noi să fie frumoase. Latura artistică și boemă nu putea învinsă de un sistem.

Mike Godoroja despre problemele cu Securitatea: “Mi-au propus să fiu colaborator”

Ai avut vreodată probleme cu securitatea datorită lungimii părului sau a felului de a te  îmbrăca?

-De câteva ori am fost chiar la securitate, pentru că mergeam des la Biblioteca Americană și asta  chiar nu le convenea autorităților vremii. De acolo luam cărți și discuri și mă duceam să vizionez  concerte de jazz și asta clar nu era trecut cu vederea. Tata chiar a avut probleme la serviciu din cauza mea.

Nu am fost bătut însă am fost amenințat și, mai mult chiar, mi-au propus să fiu colaborator. Eram totuși prea înnebunit după Duke Ellington și Deep Purple încât treaba asta a trecut pe lângă mine și nici nu am băgat-o în seamă. Și ei, securiștii, au renunțat. Iar eu mi-am văzut de drumul meu mai departe.

Când ai fost cel mai dezamăgit, profesional vorbind? Ce te-a supărat cel mai tare?

-Cel mai dezamăgit am fost după ce am reușit, cu ajutorul directorului de programe Horia Romanescu la Televiziunea Națională, să obțin o audiență culturală remarcabilă cu emisiunea Unora le place. Acolo am promovat artiști români și mari piese muzicale ale lumii și emisia a fost scoasă din grila de programe fără explicații. Trebuiau să facă loc unui talk-show economic. Atunci nu am înțeles. Acum, însă, am înțeles de ce: Horia Romanescu plecase de la televiziune. Plecase și omul care sfințește locul.

“Mă curentam când atingeam microfonul”

Îți mai aduci aminte un moment de pe scenă, haios sau penibil, dar de neuitat ?

-La un concert, la Constanța, eu și basistul meu am căzut în lac. Era un concert în aer liber, pe o scenă la marginea unui lac dintr-un parc frumos. Era vară din plin. Publicul a văzut asta și a avut instant un murmur simpatic.

Noi doi am ieșit din apă uzi leoarcă și ne-am continuat concertul cu zâmbetul pe buze, doar că, din când în când, din cauza umezelii, mă curentam când atingeam cu buzele microfonul. A fost chiar de neuitat.

Mai ții minte când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?

-Primul meu onorariu nu l-am câștigat ca artist ci ca meditator de matematică în timpul facultății. Absolut toți banii îi cheltuiam pe discuri. Trăiam cu un pachet de țigări și cu pick-up-ul meu. M-am dedicat și sacrificat trup, suflet și financiar pentru muzică.

Când te-ai îndrăgostit, cu adevărat, prima dată?

-Prima mea dragoste, care a venit la pachet cu poezii scrise și cu cântat serenade la chitară în parc, a fost în liceu în clasa a noua. Atunci am cunoscut o fată cu părul negru și ochii verzi, al cărei surâs m-a făcut să simt că încep să mă maturizez. A fost o iubire ca un dar neprețuit, a fost ceva ce numai la vârsta de 17 ani se poate întâmpla cu adevărat.

Mike Gorodoja recunoaște: ”Asta a fost cea mai mare eroare”

Îți mai aduci aminte care a fost cea mai mare gafă pe care ai făcut o într-o relație?

-Să îmi închipui că a-ți construi o carieră e totul. Asta a fost cea mai mare eroare. Abia mai târziu, am înțeles că liniștea sufletească, alături de omul potrivit sau dorit, este principalul motiv de a trăi și face lucruri mărețe, nu invers.

Viața ta a fost, aproape toată, pe drumuri, unde nu e atât de sigur. Ai avut vreodată vreun accident din cauza oboselii, a stresului?

-Eram cu Marius Mihalache, în drum spre Budapesta și mergeam cu colegii într-un Mercedes Vito. La ieșirea din Slatina a intrat un Ford roșu direct în noi. Era să iasă foarte rău dacă la volan n-ar fi fost Vali Vătuiu, toboșarul nostru. Într-o fracțiune de secundă a manipulat volanul ca un violonist, reușind să minimalizeze impactul fără ca să ne răsturnam. Dacă eram eu la volan cred că ieșea foarte rău. Important este că am ieșit bine din acel accident.

“Am dezamăgit foarte multă lume”

S-a întâmplat, vreodată, vreun incident neplăcut datorat unui fan sau unei fane?

-De multe ori apropierea de un artist, peste o anume limită, devine obsesie, devine dăunătoare. De multe ori am avut de-a face cu oameni care s-au atașat de muzica mea, de mine ca artist, dar  care realmente au început să mă hărțuiască cu dragostea lor. Eu, respectuos și politicos, am reușit să mă extrag din astfel de situații.

Am avut, firește, și propuneri de relații de amor pentru o noapte. Asta nu e ceva surprinzător în viața unui artist. Am fost întotdeauna, însă, cu gândul spre familie, spre copiii mei. Am dezamăgit foarte multă lume artistică pentru că nu am dat curs niciunei invitații în acest sens. Cred că mai degrabă ești bărbat dacă ai capul pe umeri, nu în nori.

După atâția ani de muzică îmi poți spune dacă există un preț al succesului?

-Prețul a fost divorțul de prima mea soție. Atunci m-am trezit atât de singur, am suferit foarte tare, mult timp dar, în același timp, m-am întărit și am devenit mult mai înțelept. Azi am o căsnicie cu actuala mea soție ca un dar de la Dumnezeu. Cred că abia după ce am înțeles multe lucruri, Dumnezeu mi-a dat liniște și echilibru.

“Am simțit cât de multă durere poate să-ți ofere viața”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta?

-A fost momentul în care tata a plecat. A fost momentul în care am simțit în interiorul sufletului meu cât de multă durere poate să-ți ofere viața. Am regretat din acel moment anii în care nu am reușit să comunic cu tatăl meu așa cum ar fi meritat.

Dar am fost fericit că, totuși, în ultimii ani ai săi de viață, m-am apropiat de el cu sinceritate și dragoste. Dar prea puțin timp…

 Ce nu știe lumea despre tine si ai vrea sa spui azi?

– Eu nu am hobby pentru că toată cariera mea este de fapt un hobby. Ah, îmi place să mă conectez tot ce este nou în online, tehnologie modernă. Mai mult decât atât, pe canalul meu de Youtube, puteți regăsi multe idei actuale, ba chiar clipuri realizate cu AI. Pe lângă acestea colecționez, sau să-i spunem prețuiesc, o serie de instrumente muzicale.