Primarul Constantin Toma, despre alegerile din Buzău: În sondajele lor am 74% și încearcă toți să fugă. PNL avea 10 primari în tot județul și absolut toți au trecut la PSD (VIDEO)

Primarul Constantin Toma, despre alegerile din Buzău: În sondajele lor am 74% și încearcă toți să fugă. PNL avea 10 primari în tot județul și absolut toți au trecut la PSD (VIDEO)

PNL avea 10 primari în tot județul Buzău și absolut toți au trecut la PSD, a declarat primarul municipiului reședință de județ, social-democratul Constantin Toma, marți, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat.

 

Primarul Constantin Toma, pe B1 TV, despre alegerile din Buzău

 

Întrebat cum s-au tranșat la Buzău discuțiile dintre PSD și PNL, precum și dacă PNL va merge pe varianta unui candidat separat care să nu îl încurce, primarul în funcție a spus: „Nu s-a avut în vedere acest lucru. În sondajele lor am 74% și atunci vă dați seama că încearcă toți să fugă, să nu participe să aibă un candidat așa, de super-forță, împotriva mea”.

„Atenție, aveau 10 primari în tot județul Buzău și absolut toți au trecut la PSD – și nu că i-ar fi forțat cineva. Au văzut și ei încotro bate vântul și faptul că la PSD este o atmosferă mai bună și unde primesc mai mult ajutor”, a continuat Constantin Toma.

 

Ce spune despre plecările dintr-un partid în altul

 

„Și cei din rural, și cei din zona asta de urban accesează fonduri europene (…). Primarii nu sunt o marfă, aceste plecări se datorează în principal conducerilor locale, PSD-iste sau PNL-iste, sau USR-iste. Oamenii se simt nedreptățiți, pentru că ei muncesc pentru comunitate și, nu spun un lucru banal, chiar este un pic de sacrificiu, pentru că non-stop, 24 din 24, ești acolo, în primul rând, pentru funcționarea orașului, în situația mea. În al doilea rând, prin tot ceea ce faci, trebuie să te gândești la viitor, să investești cât mai mult în acest viitor, iar fără Uniunea Europeană nu se poate”, a mai declarat Constantin Toma, primarul PSD al municipiului Buzău.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *