Primarul din Sfântu Gheorghe face apel la locuitori să sune la Poliţie dacă văd pe stradă persoane cu afecțiuni psihice: „Problema e una foarte complexă. Aceste persoane nu au ce să caute pe străzi, e clar”

Primarul din Sfântu Gheorghe face apel la locuitori să sune la Poliţie dacă văd pe stradă persoane cu afecțiuni psihice: „Problema e una foarte complexă. Aceste persoane nu au ce să caute pe străzi, e clar”

Antal Árpád, primarul din Sfântu Gheorghe, a făcut apel la locuitorii municipiului să sune la 112 sau la Poliția Locală ori să sesizeze Primăria dacă întâlnesc pe stradă persoane despre care știu că au afecțiuni psihice.

 

Primarul din Sfântu Gheorghe, despre persoane cu afecțiuni psihice: Nu au ce să caute pe străzi, este clar

 

„Problema este una foarte complexă și este reală. Aceste persoane nu au ce să caute pe străzi, este clar. Înainte de acest scandal cu azilele groazei am făcut demersuri, cred că în aproximativ 3 ani am reușit și era liniște la Sfântu Gheorghe. Și noi, Municipalitatea, am plătit pentru ca aceste persoane să fie în siguranță, în condiții optime. A fost această problemă care a bulversat tot sistemul de protecție a persoanelor cu handicap psihic, iar acum cred că se revine cumva, încet-încet, la normalitate.

E foarte important ca, în momentul în care cineva vede o persoană despre care știe că este bolnavă psihic, să sune la 112, să semnalizeze către Primărie și noi facem demersurile. În ultimele luni, totuși, am mai rezolvat problema la 3 persoane din municipiu și sunt convins că o să le rezolvăm și pe celelalte, dar este foarte important ca în momentul în care cineva sesizează prezența pe străzi a acestor persoane să sune măcar la 112”, a declarat Antal Árpád, pentru We Radio Sfântul Gheorghe.

Sursa citată notează că, după scandalul azilelor groazei de anul trecut, mai multe centre din țară au fost închise, iar pacienții, majoritatea cu afecțiuni psihice și dizabilități grave, au fost plimbați prin diferite cămine sau spitale. Cei pentru care nu s-au găsit soluții pentru a fi instituționalizați au ajuns, din păcate, în stradă.

În noiembrie a anului trecut și Poliția Locală Sfântu Gheorghe a făcut apel la locuitorii municipiului să anunțe imediat la 112, sau la TelVerde pentru siguranța publică – 0800 800 767, dacă întâlnesc pe stradă persoane care reprezintă un pericol atât pentru ele, cât și pentru comunitate, după ce au fost semnalate mai multe incidente, printre care și acte de vandalism comise de astfel de persoane.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *