Victor Ponta: Alegerile prezidențiale au fost date mai devreme ca să plece domnul Iohannis la noul job în străinătate / Dacă Marcel Ciolacu nu va fi candidatul comun al PSD-PNL, social-democrații nu o să îl voteze pe Ciucă (VIDEO)

Victor Ponta: Alegerile prezidențiale au fost date mai devreme ca să plece domnul Iohannis la noul job în străinătate / Dacă Marcel Ciolacu nu va fi candidatul comun al PSD-PNL, social-democrații nu o să îl voteze pe Ciucă (VIDEO)

Victor Ponta, consilier onorific al premierului, a vorbit despre alegerile prezidențiale, vineri, la Știrile B1 TV prezentate de Alex Vlădescu, și a spus că scrutinul a fost mutat „mai devreme ca să plece domnul Iohannis la noul job în străinătate”.

 

Victor Ponta, pe B1 TV, despre alegerile prezidențiale: Mai sunt patru luni, dar n-avem candidați

 

Întrebat despre șansele lui Mircea Geoană, Victor Ponta a spus: „În primul rând, suntem într-o situație fără precedent. Mai sunt patru luni până la alegeri. Alegerile au fost date mai devreme ca să plece domnul Iohannis la noul job în străinătate (…), am mutat toată țara mai devreme ca să fie Iohannis fericit, dar noi n-avem candidați, mai sunt patru luni (…). Să nu uităm, campanie în august, când e lumea în vacanță, n-am mai văzut niciodată. Deci suntem într-o situație anormală doar ca să îl ajutăm pe domnul Iohannis”.

„Domnul Geoană are, în primul rând, experiență politică, au trecut anii ăia peste el după înfrângerea din 2009. Are această parte extern, vine de la NATO, are sprijin american, european, care dă foarte bine în România și e normal să dea bine. Sigur, mai are un avantaj, apropo și de Nicușor și Piedone în București, e văzut independent, adică nu e lipit de PSD, de PNL, n-are nimic de decontat, apropo ce mă întrebați dumneavoastră, cu taxa pe boală. Nu îl întreabă nimeni pe Geoană chestia asta. Deci are un avantaj foarte mare”, a continuat fostul premier.

 

Victor Ponta: Dacă Marcel Ciolacu nu va fi candidatul comun al PSD-PNL, social-democrații nu o să îl voteze pe Ciucă

 

„Dacă cumva candidatul comun, și e posibil, o să ne auzim după 9 iunie, dacă cumva candidatul comun al PSD-PNL nu va fi Ciolacu, adică un PSD-ist, și va fi Ciucă, vă spun eu, care am stat atâția ani în PSD și care sunt tot social-democrat, nu o să îl voteze social-democrații pe Ciucă, chiar dacă e candidatul oficial, și atunci Mircea Geoană este identificat, așa cum sunt identificat și eu, este identificat de electoratul PSD-ist, „domne`, e al nostru, ăsta e al nostru, îl votăm, nu contează că nu e în partid, noi îl votăm”, a comentat fostul lider PSD.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *