Primele semifinaliste în CL

RMAG news

 Marți seară, au avut loc primele două partide retur din cadrul sferturilor de finală ale Champions League, FC Barcelona – PSG și Borussia Dortmund – PSG. Miercuri, se vor juca manșele secunde și în confruntările Manchester City – Real Madrid și Bayern Munchen – Arsenal.

Ca și în tur, tradiția ploii de goluri a continuat. Au fost în total nu mai puțin de 11 goluri în două jocuri, ceva absolut extraordinar, cu șase reușite la Dortmund, 4-2 pentru Borussia, și cinci la Barcelona, scor final 4-1 pentru francezi. Așadar, au ajuns în semifinale și se vor ciocni între ele pentru un loc în marea finală exact formațiile care pierduseră manșa tur, Borussia Dortmund și PSG.

La Dortmund, mareea galbenă din teren s-a contopit de minune într-un aliaj indestructibil pentru a trimite acasă trupa lui Diego Simeone. Acesta a recunoscut la final că Borussia a fost echipa mai bună care a meritat să meargă mai departe. Considerat de câțiva ani drept cel mai bun portar din lume sau măcar în primii trei, slovenul Jan Oblak a fost de această dată o mână moartă la Atletico, dar nu singurul, mulți dintre jucătorii spanioli având o evoluție departe de valoarea lor.

Echipa germană va alcătui pereche cu PSG într-o semifinală pe care puțini ar mai fi prognozat-o după rezultatele din tur. Campioana Franței a făcut la Barcelona un meci solid, unul dintre cele mai bune sub comanda lui Luis Enrique și, în sfârșit, starul Kylian Mbappe a arătat de ce valorează 230 de milioane euro.

E drept că a avut o contribuție importantă și faptul că gazdele au rămas fără cel mai bun apărător, fundașul central Araujo. Acesta a fost eliminat pentru fault de arbitrul român Istvan Kovacs, decizie vehement contestată de jucător, antrenorul Xavi și toți analiștii TV și mass media din Spania.

Istvan Kovacs l-a scos din minți pe Xavi!

Eliminarea s-a produs rapid, în prima repriză, după ce Rafinha marcase pentru Barca și părea că pecetluia o calificare en fanfarre. Însă PSG nu a acuzat șocul și a dominat clar partida, marcând nu mai puțin de patru goluri.

Acum, bookmakerii îi văd pe parizieni drept primii finaliști ai acestei ediții, dar mai este mult până acolo, cum a recunoscut și antrenorul învingătorilor, Luis Enrique, care vede în Borussia Dortmund un obstacol foarte greu. De altfel, cele două au fost colege de grupă în această ediție, lăsând pe Milan pe locul 3, adică în Europa League și pe Newcastle afară din Europa.

The post Primele semifinaliste în CL appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *