Primul deces de la declararea epidemiei de rujeolă în România: un bebeluș de 7 luni. Peste 2.000 de cazuri confirmate în 2023

Primul deces de la declararea epidemiei de rujeolă în România: un bebeluș de 7 luni. Peste 2.000 de cazuri confirmate în 2023

Bebelușul era din Brașov și nu era eligibil pentru vaccinare, a anunțat marți, 12 decembrie, INSP.

„În cadrul actualei epidemii de rujeolă din România a fost raportat 1 deces din cauza rujeolei la un copil în vârstă de 7 luni (neeligibil la vaccinarea cu ROR) din jud. Brașov, contact cu fratele în vârstă de 3 ani, nevaccinat antirujeolic”, se arată în comunicat.

Pe 5 decembrie, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 luni, ținând cont de „creșterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de pediatrie și boli infecțioase al copiilor infectați”.

Rujeola este o boală infecțioasă, care se transmite cu ușurință mai ales la copiii nevaccinați, iar evoluția este gravă și pot apărea complicații.

În acest moment, în România sunt peste 2.000 de cazuri de rujeolă. „În perioada 01.01.2023-10.12.2023, în România au fost notificate 2010 cazuri confirmate cu rujeolă în 29 de județe și în Municipiul București”, a precizat INSP. Cele mai multe cazuri sunt în Mureș (628), Brașov (344) și București (290).

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *