Primul infractor prins de Poliția Română cu ajutorul E-DAC, aplicație conectată la bazele de date din Schengen, e un olandez căutat de 5 ani

Primul infractor prins de Poliția Română cu ajutorul E-DAC, aplicație conectată la bazele de date din Schengen, e un olandez căutat de 5 ani

Un olandez condamnat pentru înşelăciune în țara sa şi pe numele căruia era emisă o alertă de depistare şi reţinere, din anul 2019, a fost prins la Galaţi, în primele ore de la operaţionalizarea aplicaţiei E-DAC. El a fost reţinut, iar autorităţile române vor începe procedurile de extrădare, scrie News.ro.

„În cursul nopţii de ieri, 30 martie 2024, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti, în timpul desfăşurării activităţilor de serviciu pe raza localităţii Independenţa, din judeţul Galaţi, au efectuat semnal regulamentar de oprire, pentru control, conducătorului unui autoturism care se deplasa pe strada Alexandru Ioan Cuza. După prezentarea documentelor de către bărbatul aflat la volan, s-a stabilit că acesta are vârsta de 45 de ani şi este de cetăţenie olandeză.

Întrucât, în urma verificării şi în aplicaţia E-DAC, a rezultat că faţă de persoană a fost emisă de către autorităţile din Olanda o alertă Schengen, acesta a fost preluat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri, pentru clarificarea situaţiei”, transmite, duminică, Poliţia.

Pe numele olandezului a fost emisă încă din anul 2019 o alertă de depistare şi reţinere, pentru comiterea unei infracţiuni de înşelăciune în Olanda, în anul 2016. El a fost condamnat și mai are de executat un rest de 190 de zile.

Bărbatul a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore. Autorităţile române vor începe procedurile de extrădare către Olanda, în conformitate cu tratatele şi acordurile internaţionale aplicabile.

„Aplicaţia E-DAC, recent implementată în România, reprezintă un instrument vital în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere şi a infracţiunilor grave, facilitând schimbul rapid şi eficient de informaţii între autorităţile competente din ţară şi din spaţiul Schengen. Utilizarea acestei aplicaţii a demonstrat deja eficienţa sa în identificarea şi reţinerea suspecţilor, contribuind la asigurarea siguranţei şi securităţii cetăţenilor”, precizează sursa citată.

Un nou sistem de verificare a documentelor de identitate a fost operaţionalizat începând din noaptea de 30 spre 31 martie, în contextul aderării României la spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime.

Poliţiştii români au la dispoziţie sisteme mobile de scanare pe care este instalată aplicaţia EDAC, ce permite accesarea bazelor de date operative ale Ministerului Afacerilor Interne, comparând în timp real datele prezentate cu cele existente atât în bazele de date ce aparţin autorităţilor române cât şi cele ce ţin de spaţiul Schengen.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *