Procurorii conduşi de Kovesi au mai luat urma unei fraude în România

RMAG news

Parchetul European (EPPO), biroul din Cluj-Napoca, a efectuat joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Brăila, în cadrul unei anchete privind o fraudă de peste o jumătate de milion de euro cu fonduri pentru agricultură, produsă de un funcţionar şi familia sa.

Potrivit unui comunicat al EPPO, au avut loc descinderi în biroul funcţionarului implicat în acest caz, la trei firme şi patru locuinţe.

Ancheta vizează un funcţionar public din comuna Gropeni, judeţul Brăila, despre care se presupune că ar fi obţinut 561.000 de euro din fonduri agricole UE prin falsificarea documentelor pe numele unei întreprinderi individuale şi al unei societăţi comerciale.

Documentele falsificate au fost depuse la Agenţia Română de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Brăila în vederea achiziţionării între 270 şi 427 de hectare de teren în perioada 2013 – 2020.

Se presupune că funcţionarul public a fost, în realitate, cel care administra întreprinderea individuală şi societatea comercială, în locul soţiei şi fiului său, care au fost numiţi ca administratori legali.

Toate cele trei persoane vor fi aduse la sediul unităţii de poliţie pentru audieri, urmând ca împotriva lor să fie dispuse măsuri legale.

La percheziţii participă zeci de poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi Jandarmeria Română – Inspectoratul de Jandarmerie Judeţean Brăila.

The post Procurorii conduşi de Kovesi au mai luat urma unei fraude în România appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *