Profesoara hărțuită sexual de doi elevi de 13 ani în timpul orelor va preda la aceeași școală

Profesoara hărțuită sexual de doi elevi de 13 ani în timpul orelor va preda la aceeași școală

Profesoara de limba engleză, care a fost hărțuită sexual în luna martie, la școala gimnazială din Pietriceaua, județul Prahova, se va întoarce în toamnă să predea la aceeași unitate de învățământ. Aceasta a refuzat, însă, anterior, să fie testată psihologic, la solicitarea comisiei de cercetare disciplinară a școlii, informează Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IȘJ) Prahova, Aurel Graur, după incidentul din primăvara acestui an, cadrul didactic a fost asistat la ore de către reprezentanți ai IȘJ Prahova. În cele din urmă, a primit calificativul „slab”.

În ciuda acestei constatări, femeia se va întoarce să predea la aceeași școală, începând din 11 septembrie, pe un post de profesor titular, conform publicației locale Observatorul Prahovean.

Cadrul didactic a fost hărţuit sexual în timpul orei de curs la Şcoala Gimnazială Pietriceaua, structură a Şcolii Gimnaziale „Matei Basarab” din comuna Brebu, iar un clip video a fost publicat în mediul online.

În imaginile apărute în spațiul public se vede cum doi elevi fac gesturi obscene pe lângă profesoară. Unul dintre elevi mimează acte sexuale în spatele ei, iar un altul se urcă pe catedră şi o trage de cap, simulând un act sexual. Apoi acelaşi băiat simulează o lovitură cu piciorul către profesoară. Unul dintre ei încearcă și să-i ridice fusta. Femeia pare depășită de situație și rămâne pasivă în fața situației.

Ce măsuri au luat autoritățile locale după incident?

IȘJ Prahova a transmis în luna aprilie că, după ce a fost informat cu privire la incident, celor doi elevi care au batjocorit cadrul didactic, precum și celui care a filmat întreaga scenă, li s-a scăzut nota la purtare cu 6 puncte și au primit mustrare scrisă.

De asemenea, conducerea unităţii şcolare a iniţiat o cercetare prealabilă a împrejurărilor în care a avut loc incidentul, pentru lămurirea tuturor aspectelor.

„Având în vedere gravitatea faptelor, atât elevii, cât şi cadrul didactic vor beneficia de consiliere din partea specialiştilor Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională”, mai preciza, la acel moment, Inspectoratul Școlar Prahova.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *