Prognoza specială pentru Bucureşti: Meteorologii anunţă ploi şi ninsori pentru următoarele zile

Prognoza specială pentru Bucureşti: Meteorologii anunţă ploi şi ninsori pentru următoarele zile

Meteorologii au emis miercuri, 6 decembrie, o prognoză specială pentru București, valabilă până vineri, 8 decembrie, în care anunţă că temperaturile minime scad sub zero grade, iar precipitaţiile se transformă în lapoviţă şi ninsoare. În acelaşi interval, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării.

Începând de miercuri seară, cerul va avea înnorări în Capitală și vor fi precipitații sub formă de ploaie, iar din a doua parte a nopții, posibil se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare (rafale de 35… 45 km/h). Temperatura minimă va fi de 0…1 grad Celsius, anunţă ANM.

Joi, valorile termice vor scădea, astfel că temperatura maximă va fi de 1… 2 grade Celsius, iar cea minimă, de -2… 0 grade Celsius. Cerul va fi noros și temporar vor fi precipitații mixte, apoi seara și noaptea vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab și moderat.

Precipitaţii în aproape toată ţara

Potrivit ANM, de miercuri, ora 18.00, şi până vineri, ora 8.00, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, în extindere dinspre sud-vest. Local, îndeosebi în regiunile sudice, cantitățile de apă vor fi de 10… 15 l/mp și izolat de 20 l/mp.

Meteorologii anunţă că la munte și în Moldova vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În celelalte regiuni, pe parcursul nopții de miercuri spre joi (6/7 decembrie) vor predomina ploile, apoi vor fi precipitații mixte. Izolat se va depune polei.

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia și Dobrogea, cu viteze în general de 40… 45 km/h, adaugă ANM.

Meteorologul Gabriela Băncilă a anunţat că în următoarele zile vremea se va răci accentuat, temperaturile scăzând și până la minus 11 grade Celsius, iar sud-estul României va fi lovit din nou de viscol.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *