Promisiuni pentru 2023 la ministerul condus de Grindeanu – Câți kilometri de autostradă sunt pe hârtie

Promisiuni pentru 2023 la ministerul condus de Grindeanu – Câți kilometri de autostradă sunt pe hârtie

În prezent, previziunile legate de numărul de kilometri de autostradă care s-ar putea inaugura până la finalul acestui an, s-au schimbat. Deși autoritățile își păstrează ținta de minimum 100 de kilometri, asociația Pro Infrastructura atrage atenția că cel mult 80 de kimometri au șanse reale să fie gata.

Ministerul și-a propus ca până la finalul anului să fie realizate două loturi de pe autostrada de centură-sud a Capitalei, de 34 de kilometri, alți 16 kilometri de pe autostrada de centură-nord a Bucureștiului, două tronsoane de pe Autostrada Transilvania, 34 de kilometri pe drumul expres Craiova -Pitești, și încă o porțiune de pe drumul expres Oradea – Arad. Toate acestea însumează aproape 130 de kilometri.

Previziunile nu au cum să se concretizeze în totalitate, crede reprezentantul Pro Infrastructura. O primă întârziere s-a înregistrat la tronsonul de pe Autostrada Transilvania, prin care România urma să depășească în luna mai borna de 1.000 de km de drumuri rapide. Lotul de aproape 14 km va fi gata cel mai devreme în septembrie. Stadiul lucrărilor a ajuns la 75% și riscă să rămână așa o vreme, întrucât CNAIR a găsit târziu o soluție pentru descărcarea traficului rutier, a explicat Ionuț Ciurea, administratorul Asociaţiei Pro Infrastructura care monitorizează permanent proiectele rutiere.

Un alt proiect ce cunoaște întârzieri este autostrada de centură a Capitalei. Aici, singurul tronson din cele 4, care are șanse reale de inaugurare completă este cel de la Bragadiru la Vidra. Stadiul fizic al lucrărilor era de aproape 75% la început de mai, potrivit Europa Liberă. Dar termenul scadent, iunie 2023, nu are cum să fie îndeplinit. Totuși, cei 17 kilometri vor fi inaugurați anul acesta, mai spune Ionuț Ciurea.

În schimb, Ministerul Transporturilor și CNAIR sunt mult mai optimiste când vine vorba de A0-Nord și lansează varianta de maximum 19 kilometri finalizați. Reprezentantul asociației Pro Infrastructură spune, însă, că nu s-a găsit la timp soluția de descărcarea traficului de pe autostradă, iar cu aceste probleme se confruntă și lucrările de la Autostrada Transilvania sau Drumul Expres Craiova-Pitești, a explicat el.

Legat de drumul Craiova-Pitești, primii 40 de kilometri au fost inagurați anul trecut, iar în acest an ar urma să fie gata alți 32 de kilometri, mai notează Europa Liberă. Un alt tronson de drum rapid care ar avea șanse mari de inaugurare anul acesta este legătura între centura Oradea și Autostrada Transilvania, un tronson 5 kilometri și jumătate. Și cei 16 kilometri dintre Chețani și Câmpia-Turzii ar trebui terminați tot în 2023. Printre promisiuni se mai află și inagurarea a două loturi de pe A7 care leagă Moldova de rețeaua de autostrăzi, pe distanța Buzău – Focșani. 

PROMISIUNILE PENTRU 2023. CÂȚI KILOMETRI DE AUTOSTRADĂ SUNT PE HÂRTIE- loturile 1 și 2, autostrada de centură a Bucureștiului, A0 Sud – 34 km- lotul 2, autostrada de centură a Bucureștiului, A0 Nord – 16 km- două tronsoane de pe Autostrada Transilvania -16 km- tronson, drumul expres Craiova-Pitești – 34 km- porțiune de pe drumul expres Oradea-Arad – 13 kmSURSA: Ministerul Transporturilor 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *