Propunere de arestare preventivă pentru președintele CJ Vaslui Dumitru Buzatu

Propunere de arestare preventivă pentru președintele CJ Vaslui Dumitru Buzatu

Potrivit procurorilor, activitatea infracțională ar fi avut loc în perioada mai-septembrie anul acesta, timp în care inculpatul ar fi pretins de la omul de afaceri mai multe sume de bani.

 

Dumitru Buzatu este unul dintre cei mai vechi și mai influenți lideri locali din PSD, cu mai multe mandate de parlamentar și apoi de șef de consiliu județean, potrivit sursei citate.

 

De asemenea, timp de mai mult de 20 de ani a fost și președintele Organizației Județene Vaslui a PSD, până astăzi, când a fost exclus din partid. Potrivit ultimei declarații de avere, care are patru pagini completate, are numeroase bunuri.

 

Deține sau este coproprietar a 10 terenuri agricole forestiere în județele Vaslui și Suceava, a căror suprafață depășește 130 de hectare. Mai are terenuri intravilane și cinci imobile. Dumitru Buzatu are o pensie pentru limită de vârstă și a beneficiat și de o pensie specială de la Parlamentul României.

În ultimul an fiscal, el a încasat aproximativ 164.000 lei, reprezentând indemnizația de președinte de consiliu județean, pensie pentru limită de vârstă de 95.000 lei și peste 73.000 lei, reprezentând indemnizație de limită de vârstă de la Parlamentul României, în total peste 333.000 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *