Protest al farmaciștilor la Ministerul Sănătății „față de inechitățile salariale” (VIDEO)

Protest al farmaciștilor la Ministerul Sănătății „față de inechitățile salariale” (VIDEO)

Farmaciștii, biochimiștii, chimiștii și fizicienii au organizat un miting în fața Ministerului Sănătății, vineri, pentru a protesta față de inechitățile salariale care au fost create prin ultima lege a salarizării, a declarat Emil Ștefănescu, vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din București, în cadrul unor declarații pentru reporterul B1 TV Silviu Jugaru.

 

Protest al farmaciștilor la Ministerul Sănătății

 

„Atât noi, farmaciștii, cât și colegii noștri, biochimiștii, chimiștii, fizicienii, ne aflăm astăzi aici pentru a protesta față de inechitățile salariale care au fost create prin ultima lege a salarizării. În ceea ce ne privește pe noi, farmaciștii, cel puțin, din 2017, prin legea din 2017 s-au introdus niște coeficienți care dezavantajează profund farmaciștii”, a declarat Emil Ștefănescu, vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din București.

„Astfel, practic, un farmacist primar, deci care are cinci ani de facultate și trei ani de rezidențiat, și încă cinci ani de experiență ca să ajungă primar, are un salariu care este aproximativ asemănător cu cel al unui asistent medical, or în condițiile astea este foarte neplăcut pentru noi să asistăm la situația asta și solicităm o rediscutare a legii salarizării, pe de o parte, astfel încât să se introducă niște coeficienți corecți care să reflecte pregătirea profesională a fiecăruia dintre noi. Pe de altă parte, există și probleme legate de cadrul legislativ general”, a continuat el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *