PSD Timiș recrutează masiv din PNL, USR și alte partide pentru alegerile locale. Simonis: „Sunt 19-20 de primari şi viceprimari”

PSD Timiș recrutează masiv din PNL, USR și alte partide pentru alegerile locale. Simonis: „Sunt 19-20 de primari şi viceprimari”

Aleși locali care până anul ăsta au reprezentant PNL, USR, Partidul Republican, PRO România sau PMP vor candida în alegerile locale din iunie pentru PSD Timiș, a anunțat sâmbătă președintele organizației județe a PSD, Alfred Simoni, citat de Opinia Timișoarei și Tion.

Printre ei se numără Petru Roman, primarul liberal al orașului Deta și Luchian Savu, fostul primar PNL al comunei Șandra, dar și primarul comunei Foeni (USR), Bogdan Săvulescu – primarul comunei Uivar (PMP), Nicolae Birău – primarul comunei Variaș (Pro România), Bono Cucalan – primarul comunei Dudeștii Noi (PNL), Ioan Munteanu – primarul de la Liebling (PNL), Costel Medelean – primarul din Tomești (PNL), Sârgean Tanasin – primarul comunei Cenei (Partidul Republican), Ionică Breje – primarul de la Checea (PNL).

„Sunt 19-20 de primari și viceprimari, majoritatea PNL, care vor candida în 2024 din partea PSD”, a anunțat președintele PSD Timiș, Alfred Simonis.

Unii dintre cei care s-au transferat la PSD au făcut parte timp de decenii din alte formațiunii. „Am făcut parte 20 de ani din PNL. Nu doresc să critic niciun coleg din partid. Mă retrag din PNL și candidez de la PSD. De ce? Punctez – de câte ori am mai cerut câte una alta, că nemulțumirile duc la altă treabă, ușa mi-a fost deschisă la PSD”, a argumentat primarul din Liebling, Gheorghe Munteanu.

„Spun da la alegerile din 2024. Voi candida din partea PSD. De ce? Pentru că 3 ani și jumătate de mandat, singura mea familie a fost doar PSD. Foeniul nu este o comuna mare, dar a fost uitată de lume. (…) Timp de 3 ani și jumătate, eu am apelat la colegii mei, care niciodată nu au fost disponibili pentru mine, inclusiv președintele, vicele Timișoarei”, a declarat primarul USR din Foeni, Saveta Moldovan.

Potrivit președintelui PSD Timiș, Alfred Simonis, liberalii au ales să candideze de data aceasta din partea PSD pentru că propriul partid nu i-a susținut. 

„Eu pot să vă spun că având experiența acestor trei ani și jumătate de la ultimele alegeri sunt în cunoștință de cauză, vorbesc extrem de clar, eu nu am dubii, că PNL Timiș nu a fost un sprijin, că Consiliul Județean Timiș (n.r. – al cărui președinte este liberalul Alin Nica) nu a fost un sprijin pentru primarii localităților PNL, cu atât mai puțin pentru celelalte primării care aveau alte culori politice”, a argumentat Simonis.

Întrebat despre aceste transferuri, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că astfel de lucruri se întâmplă în ani electorali acolo unde primarii nu se mai înţeleg cu preşedintele de organizaţie. Totuşi, el a spus că şi-ar dori să nu mai întâmple astfel de situaţii, deoarece vor aduce tensiuni în coaliţie.

„Cu adevărat mi-aş dori să nu se mai întâmple astfel de lucruri fiindcă am intrat într-o cu totul altă logică, am intrat într-o logică de alianţă electorală pentru alegerile europarlamentare şi cred că astfel de lucruri vor aduce tensiuni în interiorul coaliţiei”, a declarat Marcel Ciolacu, citat de publicația locală DeBanat.

Astfel de recrutări au avut loc în mai multe județe în ultimele zile. De exemplu, singurul primar USR din judeţul Sibiu a trecut, tot sâmbătă, la PSD, împreună cu viceprimarul, iar, pe 15 februarie, doi primari, trei viceprimari și 11 consilieri de la PNL Olt au trecut la PSD.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *