Pui Royal, o mâncare savuroasă – Cea mai simplă rețetă, cu 2 ingrediente speciale

Pui Royal, o mâncare savuroasă – Cea mai simplă rețetă, cu 2 ingrediente speciale

 

Puiul Royal este un preparat deosebit, făcut cu un minim de efort. Rețeta este simplă, constă doar într-o tehnică de glazurare repetată și alegerea unor ingrediente mai deosebite.

Iată toți pașii pe care trebuie să-i urmați pentru o friptură foarte fragedă de pui:

Se ia un pui întreg. Trebuie să știți că, în cazul unui pui de 1,5 kg, coacerea durează aproximativ o oră și jumătate. 

Puiul se spală și se șterge, se incizeaza pielea dintre pulpă și piept, ca să se permită o coacere mai rapidă în acesta zona. apoi se stropește cu suc proaspăt de lămâie și se presară peste tot sare, piper măcinat și ierburi de provence proaspăt râșnite (amestec de rozmarin, cimbru, oregano, măghiran, tarhon, lavandă). Dacă nu aveți acest amestec, merge și doar cu rozmarin, cimbru și oregano uscate, care se găsesc destul de ușor. Încingeți cuptorul la 200 grade. puneți în tavă puiul și turnați în tavă o cană de apă și o ceașcă de vin alb (opțional).  

Când cuptorul este încins, introduceți puiul, pe nivelul 2 de jos. după 10-15 minute, reduceți focul la 180 grade. după aproximativ 45 minute, puiul începe să fie rumenit. Separat, preparați o marinadă din suc de lămâie, 2 linguri de sos dulce-picant thailandez și o linguriță de ulei de măsline, apoi amestecați bine.

Pensulati puiul cu această marinadă și mai presărați câteva ierburi aromatice, se lasă vreo 5-10 minute la marinat.

Se introduce la cuptor, iar după 10  minute scoateți iar tava, stropiți cu sosul din tavă (foarte important, acest pas face friptura suculentă) și ungeți iar cu marinada.

Dați iar la cuptor. Repetați procedura de 3 ori: stropit cu sosul din tavă și ungere cu marinadă.

Astfel veți obține o friptură suculentă și fragedă, iar crusta va fi extrem de lucioasă și apetisantă.

Când este gata puiul

Puiul este deja făcut când vedeți cum se retrage carnea de pe os la nivelul pulpelor și dacă introduceți un cuțit în partea cea mai groasă , iese un lichid clar, fără sânge.

După ce este făcut puiul, scoateți tava din cuptor și lăsați-o în bucătărie 10-15 minute, să se răcească puțin.

Între timp, pregătiți decorul, adică smochine proaspete și coacăze roșii.

Se pune puiul călduț pe o farfurie-platou, decorați cu fructe.

Sosul se servește separat, într-o sosieră.

Înainte de a prezenta puiul, se strâng pulpele cu o bucată de staniol.

 

Sursa

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *