Ramazan Kadîrov a vorbit cu Putin, după alegerile din Rusia: „Președintele nostru mi-a cerut o favoare”

Ramazan Kadîrov a vorbit cu Putin, după alegerile din Rusia: „Președintele nostru mi-a cerut o favoare”

Șeful Ceceniei, Ramzan Kadîrov, l-a felicitat pe președintele rus Vladimir Putin pentru victoria sa în alegeri și a spus că este gata să execute orice ordin al liderului rus, în două postări pe canalul său de Telegram.

„În numele meu și al întregului popor cecen, îl felicit sincer pe Vladimir Putin pentru victoria sa convingătoare la ultimele alegeri prezidențiale din Federația Rusă! Fiind soldații săi credincioși, suntem gata să-i îndeplinim ordinele de orice complexitate și, dacă este necesar, să ne sacrificăm de dragul suveranității și bunăstării statului nostru”, a scris Kadîrov.

Liderul de la Groznîi a postat apoi un nou mesaj: „Dragi prieteni, astăzi am avut o discuție telefonică cu președintele ales al Rusiei, în cadrul căreia eu, în numele întregului popor cecen, l-am felicitat pe Vladimir Vladimirovici Putin pentru victoria sa convingătoare în alegeri. I-am urat să rămână o sursă inepuizabilă de vitalitate și energie în serviciul public și l-am asigurat de sprijin pentru orice face în beneficiul viitorului Patriei noastre”.

Kadîrov spune că Putin, la rândul lui, a avut u mesaj pentru ceceni: „Președintele nostru mi-a mulțumit pentru sprijinul meu și mi-a cerut o favoare, pe care o fac cu mare plăcere. Vladimir Vladimirovici le-a transmis musulmanilor felicitări cu ocazia viitoarei luni a Ramadanului, precum și cuvinte de sinceră recunoştinţă poporului cecen. Președintele nostru a menționat că vede rezultatul pe care Republica Cecenă l-a arătat la alegeri, este mândru de el și este foarte recunoscător tuturor celor care l-au susținut cu votul lor. Încă o dată, îl felicit pe Vladimir Vladimirovici și pe toți rușii, pentru alegerea istorică ale Președintelui Rusiei!Putin este președintele nostru!”

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *