Răscoală în orașul unde APA este un lux: MII de familii nu au apă potabilă de câteva luni, în timp ce Primăria Târgu Nemț are

Răscoală în orașul unde APA este un lux: MII de familii nu au apă potabilă de câteva luni, în timp ce Primăria Târgu Nemț are

 

Revoltați că în locuințele lor apa curge cu program sau chiar deloc, de mai bine de câteva săptămâni, oamenii au intrat forțat în primărie pentru a verifica robinetele. În timp ce la chiuveta din instituție curge apa, mii de familii din oraș nu au cu ce face mâncare sau cu ce să se spele, relatează Realitatea PLUS.

O femeie spune că „nu avem apa de foarte mult timp. O baie nu putem face, nu este deloc deloc, nicio picătură”, în timp ce alta a adăugat că are trei copii și „e foarte greu fără apă. Dacă în 2024 nu-i pedepsim, n-o să iasă nimic”.

Un alt bărbat nemulțumit a explicat că stă de „trei zile fara o picatura de apa, sa stai in miros de WC de două săptămâni, nu am făcut o baie”.

Sunt săptămâni întregi de când oamenii stau fără apă curentă în case, deși prețurile facturilor nu scad, susțin aceștia. Locuitorii din Târgu Neamț susțin că s-au săturat să fie luați în râs și ignorați cu desăvârșire. De altfel, din mijlocul protestului, oamenii au încercat să-l contacteze pe directorul Apaserv, Vlad Angheluță însă acesta nu le-a răspuns.

Pe de altă parte, primarul din Târgu Neamț susține că protestul locuitorilor este mai mult unul politic și că, în principiu, există apă în oraș.

„Apă există în Târgu Neamț. Este un protest mai mult politic. Așa, să ne aruncăm cu noroi unul altuia nu mi se pare normal”, a declarat primarul Târgu Neamț, Daniel Harpa.

În aceeași situație se află și locuitorii mai multor localități din jurul orașului Târgu Neamț. Și oamenii de aici, încă din timpul verii, au avut apă la robinet cu porția și după program. 

Probleme sunt încă din luna august. Compania Județeană APA SERV SA anunța pe 30 august că în următoarea perioadă apa va fi furnizată cu presiune redusă sau se va opri temporar.

„Având în vedere neacumularea apei în rezervoarele din care se realizează alimentarea cu apă potabilă a utilizatorilor din Orașul Tg. Neamț, Comuna Grumăzești, Comuna Vânători-Neamț și Comuna Răucești, din cauza lipsei de precipitații ce a redus debitul surselor de apa subterane din care se face alimentarea localităților menționate, pentru refacerea rezervelor de apă, Compania Județeană APA SERV SA este pusă în situația neplăcută de a furniza apă cu presiune redusă existând și posibilitatea întreruperii temporare a furnizării serviciului de alimentare cu apă potabilă în Orașul Tg. Neamț (cartierele Blebea și Condreni), Comuna Grumăzești, Comuna Vânători-Neamț și Comuna Răucești, în perioada 30.08.2023 – 07.09.2023.

Restricțiile vor putea fi extinse sau suspendate pe parcursul acestei perioade atât în funcție de consumul înregistrat cât și de evoluția condițiilor meteo, dacă vor fi semnalate precipitații suficiente pentru a completa rezervele de apa necesare în zonele vizate”, potrivit ziartarguneamt.ro.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *