Război în Ucraina, ziua 600: Ofensiva rusă, concentrată în orașul ucrainean Avdiivka – Unde vrea Putin să ajungă LIVE TEXT

Război în Ucraina, ziua 600: Ofensiva rusă, concentrată în orașul ucrainean Avdiivka – Unde vrea Putin să ajungă LIVE TEXT

UPDATE 6:30 – Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a ajuns în China

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a sosit la Beijing, a anunţat luni Moscova, înaintea unei vizite aşteptate în China a preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu ocazia celui de-al treilea forum al Noilor drumuri ale mătăsii, relatează AFP.

Ministerul rus de Externe a informat pe reţeaua socială X (fostă Twitter) că Serghei Lavrov se afla în capitala Chinei cu o delegaţie rusă.

UPDATE 5:10 – Vin zile grele pentru soldații ruși! Brigada Azov a fost reconstruită și a ieșit deja pe teren. Unde activează

Brigada Azov, întărită de lupte, a revenit în primele linii ale frontului în Ucraina și luptă în pădurile din Donețk.

Membrii brigăzii Azov au putut fi văzuți luptând din tranșeele din pădurea Serebrianski într-un videoclip publicat recent de United24, o platformă administrată de guvernul ucrainean.

Pădurea, din apropierea orașului Kreminna ocupat de ruși, a fost centrul unora dintre cele mai aprige lupte, unde Rusia continuă atacurile furibunde.

Videoclipuri poste pe rețelele de socializare păreau să arate pe soldați Azov atacând pozițiile rusești în pădure.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *