Deși Donald Trump și-a câștigat primul mandat cu sloganul Make America Great Again, nu putem spune că politica lui internă și internațională a confirmat „destinul manifest” al Statelor Unite ca garant al drepturilor omului, libertății și statului de drept. Trump e obsedat narcisic de el însuși, gata să tranzacționeze orice și destul de imprevizibil.
Cei care anunță sfârșitul „imperiului” democratic american se tem cel mai mult de posibila revenire a lui Donald Trump la Casa Albă. Secolul 20 a fost american și tocmai de aceea n-au triumfat nazismul și comunismul. Fără victoria superputerii atlantice (în 1918, 1945 și 1989), libertatea și democrația s-ar fi văzut simultan sau succesiv copleșite de cele două totalitarisme. Secolul 21 ne prezintă un relief geopolitic la fel de accidentat, în care rolul și rostul Americii sunt puse în dubiu. Atât pe plan intern – unde războiul cultural dintre progresiștii („liberali”) și conservatorii republicani confiscați de ethosul trumpist nu cunoaște armistiții – cât și la nivel extern, pentru că diferite puteri revizioniste – în frunte cu RP Chineză, Federația Rusă, Iranul și Coreea de Nord – contestă pe față hegemonia SUA și „propun” o lume „multipolară”. O lume în care „slăbiciunile” democrației reprezentative sunt „corectate” prin felurite variante de dictatură, în vreme ce „lumea liberă”, repliată și înghesuită, continuă să își apere cu greu valorile fondatoare.
Deși Donald Trump și-a câștigat mandatul cu sloganul Make America Great Again, nu putem spune că politica lui internă și internațională a confirmat „destinul manifest” al Statelor Unite ca garant al drepturilor omului, libertății și statului de drept. Trump e obsedat narcisic de el însuși, gata să tranzacționeze orice și destul de imprevizibil. Și-a schimbat capricios consilierii, secretarii de stat și ai apărării, neratând nicio ocazie pentru a discredita, în ochii publicului intern și mondial, FBI, CIA sau chiar generalii de la Pentagon. Toți competitorii săi politici erau declarați răuvoitori și incompetenți. A demonizat presa, nu a contenit cu laudele de sine și a provocat nenumărate scandaluri, uitând adesea că nu mai conduce un talk-show tabloid, ci lucrează în Biroul Oval.
Trump a guvernat în familie, cu soția, fiica și ginerele în prim-plan. Și-a primit oaspeții oficiali în hotelurile personale. A rostit epitete neiertătoare în tot soiul de polemici cu omologi europeni sau din alte părți ale globului. A părut prietenos cu Putin și a criticat NATO. A spus dimineața ceva și seara contrariul.
Când Joe Biden a câștigat alegerile, cei mai înfocați partizani trumpiști au luat cu asalt Capitoliul, generând riscurile unui război civil. Pe scurt, Donald Trump a exacerbat continuu diviziunile, mizând pe fanatizarea propriului public. A obținut admirație oarbă dintr-o parte și ură din cealaltă, devenind idolul unora și diavolul altora. S-a ales cu procese și cu tone de insulte, culegând în mare parte exact ce a semănat.
Dacă e să fim obiectivi, trebuie să recunoaștem că aversiunea lui Trump față de utopia Woke, Cancel Culture și radicalismul „corectitudinii politice” e justificată.
Așa cum se cade să admitem că adversarii săi i-au copiat, în oglindă, comportamentul excesiv și unilateral. Nu poți stabili un dialog eficient – și cu atât mai puțin un consens bipartizan pe teme strategice – dacă vezi în adversarul tău ideologic răul absolut.
Mulți au crezut că originalul președinte Trump va ilustra un episod singular în istoria politică americană. S-au înșelat. Din câte vedem, Partidul Republican nu a produs un alt candidat prezidențial capabil să câștige „primarele”. Ron DeSantis face doar figura unui Trump mai tânăr și mai diluat, iar Nikki Haley bate pasul pe loc. Dacă nu apare din spate, cu o detentă miraculoasă, vreun alt nume, Donald Trump are prima șansă de a fi din nou candidatul GOP pentru Casa Albă, pe care – de vreme ce vârstnicul și deja nepopularul Joe Biden rămâne candidatul democraților – o va câștiga fără eforturi prea mari.
Singura consolare, în această perspectivă, e dată de faptul că toți îl cunoaștem pe Donald Trump. Capacitatea sa de a surprinde e aproape de zero. Știm că nu face tot ce spune și că nu tot ce spune sau face e greșit. Știm că, după ce și-a răcorit egoul într-o dispută verbală punctată cu fraze tari, poate fi rezonabil. Știm că își dorește o posteritate și că sistemul constituțional american nu-i permite chiar orice.
În eventualitatea că Donald Trump se va întoarce la Casa Albă, el va trebui să joace în primul rând carta Ucrainei. Acum, năbădăiosul lider s-a opus, împreună cu oamenii săi din Camera Reprezentaților, alocării pachetului de asistență externă care include și îndrăgitul său Israel. Suntem în plină campanie electorală… Odată revenit la Washington, sunt convins că nu i-ar ceda satrapului de la Kremlin. Iar cererea ca aliații europeni să aloce apărării colective 2% din PIB e deja în curs de realizare, întrucât UE pricepe că, fără NATO, e total expusă agresiunii rusești, cel puțin în Europa de Est.
N-ai cum să protejezi măreția Americii dacă nu pricepi că victoria lui Putin ar da semnalul unei revolte antiamericane globale, în toate capitalele dominate de regimuri autoritare. Nu știu unde a pus Klaus Iohannis cascheta roșie cu sigla MAGA, primită de la Donald Trump, însă mi-e limpede că România trebuie să rămână un partener fiabil al Statelor Unite. Fără pax americana, viitorul nostru ca stat suveran și liber devine profund problematic.
