Reacția Kremlinului la ajutorul pentru Ucraina adoptat de SUA: „Va omorî şi mai mulţi ucraineni din cauza regimului de la Kiev”

Reacția Kremlinului la ajutorul pentru Ucraina adoptat de SUA: „Va omorî şi mai mulţi ucraineni din cauza regimului de la Kiev”

Ajutorul american de aproape 61 de miliarde de dolari aprobat sâmbătă, 20 aprilie, de Camera Reprezentanţilor a Congresului american „va omorî şi mai mulţi ucraineni”, a denunţat Kremlinul după vot, potrivit AFP și Agerpres.

„Decizia de a oferi ajutor Ucrainei era aşteptată şi previzibilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de agenţia rusă oficială de ştiri TASS.

„Va îmbogăţi şi mai mult Statele Unite ale Americii şi va ruina şi mai mult Ucraina, omorând şi mai mulţi ucraineni din cauza regimului de la Kiev”, a susținut reprezentantul Kremlinului.

Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a adoptat sâmbătă un pachet mult aşteptat de aproape 61 de miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia, dar şi un nou sprijin militar de mai multe miliarde de dolari pentru Israel, aflat în război cu gruparea islamistă Hamas, în ciuda îngrijorărilor internaţionale cu privire la situaţia dezastruoasă a civililor din Fâșia Gaza.

De asemenea, Camera a aprobat și un pachet de ajutor pentru regiunea Indo-Pacific, menit să descurajeze amenințările din partea Chinei.

Această asistenţă militară şi economică, rezultatul unor luni de negocieri extrem de tensionate şi laborioase, trebuie aprobată acum de Senatul american, unde un prim vot ar putea avea loc marţi.

Foto: Hepta.ro

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *