Patru adolescenți au vorbit pentru Școala 9 despre filmele în care aceștia evadează din realitatea uneori dificilă și cum i-a ajutat cinematografia să treacă peste izolarea din pandemie și grijile apărute odată cu greva din educație, încheiată recent.
Profesorul de Limba Română Alexandru Ciocan a ținut sâmbăta trecută, 10 iunie, un workshop pentru elevi, dedicat jurnalismului de film la EducaTIFF, program din cadrul festivalului ce are loc zilele acestea la Cluj. Tinerii au învățat ce să urmărească în filme, cum să se raporteze la ceea ce văd și cum să livreze o informație trecută prin filtrul critic.
„Filmul mi se pare visul oricui îi plac poveștile. Îmbină și muzica, și imaginea, tot”, spune una dintre participante.
Cei nouă adolescenți care au fost la workshop au între 15 și 18 ani, unii dintre ei sunt voluntari ai festivalului, alții studiază deja la licee de artă cinematografia, teatrul și actoria. Toți au venit fie dintr-o pasiune pe care au dezvoltat-o pentru filme – știu deja tot portofoliul lui Alfred Hitchcock și recunosc un film după coloana sonoră, alții, din pură curiozitate sau pentru că vor să afle cum să privească un film din punct de vedere al scrisului.
Inocența de a vedea orice film
Alexandru Ciocan le-a vorbit despre jurnalism, despre diferențele dintre știre și reportaj și despre obiectivitatea necesară într-un articol de presă. Despre cum să fie „subiectivi, dar cu argumente”, într-o critică de film și de ce este important să citească „concurența”, adică alți autori ai unor recenzii de filme, chiar și atunci când nu sunt de acord cu ei.
Pentru Ciocan, filmele sunt o pasiune pe care a încercat întotdeauna să le-o insufle, mai direct, mai indirect, elevilor lui, în cei șase ani în care a predat la gimnaziu și liceu. Când le vorbea despre o operă sau le explica un concept, de exemplu, eul liric sau diferența dintre autor și narator, realitate și ficțiune, uneori folosește și referințe din filme.
Le recomandă adolescenților să-și păstreze și o oarecare inocență în raport cu alegerile cinematografice. Adică să se mai oprească și asupra unor filme care le oferă doar plăcere sau deconectare, să nu le vizioneze doar pe cele „cu scop”, filmele grele, considerate de critici capodopere.
În plus, este imposibil ca un om să vadă toate filmele produse vreodată. „As we speak (în timp ce vorbim, eng., n.r.), sunt oameni care filmează”, le reamintește el tinerilor.
500 de ore de videoclipuri sunt încărcate pe YouTube în fiecare minut la nivel mondial, arată o statistică din 2022.
Ce face un film valoros?
Workshopul continuă cu un exercițiu: De ce vedem filme (cu referire la cartea criticului de film Alex. Leo Șerban, care nu mai este printre noi) și ce face un film valoros?
Să nu aibă goluri, adică să nu fie inadvertențe, să te facă să-l revezi, să-ți trezească în tine emoții, sentimente, să ajungă la tine – răspund tinerii.
De ce se uită ei la filme? Pentru inspirație, pentru relaxare, pentru a evada din realitate, pentru a căuta personaje în care să se regăsească.
„În filme, am căutat mereu răspunsuri la întrebări pe care nu le înțelegeam sau experiențe pe care nu le pot trăi în viața reală. Am căutat emoție în film”, spune Maria.
Are 17 ani și a venit din Râmnicu Vâlcea special pentru TIFF. Apetitul ei pentru filme este ceva moștenit în familie. Mama ei este pasionată de filme, așa că de mică a început să urmărească producții împreună cu ea. Pe unele, le-a revăzut mai târziu, ca să le înțeleagă cu adevărat.
Filmele ne reamintesc să fim umani
Și Mara a început să le înțeleagă mai bine, dar din alte unghiuri, ale producției. Are 15 ani și studiază la liceul de actorie, astfel că vede peliculele cu alți ochi, din interior, cumva. „Ceea ce se vede e ceea ce se vede, dar nu e neapărat ceea ce înseamnă”, afirmă.
Daria, în vârstă de 16 ani, este și ea la liceul de actorie. Își dorește să „continue pe acest drum”, fie prin scenografie, fie prin regie. Îi place lumea cinematografiei pentru că o ajută să-și romantizeze propria realitate. Crede despre filme că sunt precum „o capsulă a timpului”, prin intermediul căreia poți să te plimbi prin trecut: „Dacă aș vrea să fiu adolescent în anii ‘90, asta e singura modalitate prin care pot să fac asta, să mă uit la un film”.
Lui Tudor, 16 ani, i se par valoroase în special filmele psihologice. „E foarte important să subliniem această parte umană, mai ales într-o perioadă în care se dezvoltă inteligența artificială – trebuie să ne amintim și de partea noastră umană”, crede tânărul, care ar dori să studieze după liceu psihologia.
Atunci când școala s-a mutat în online la începutul lui 2020, odată cu pandemia de COVID-19, și viața socială s-a oprit, Tudor a urmărit mai multe seriale decât filme. „Am reușit să manageriez mai bine cum mă simțeam. Continuitatea serialelor mi-a oferit o plasă de siguranță”. Și pe perioada grevei a apelat la „această metodă”. O face de fiecare dată când e o perioadă mai dificilă, nu poate merge la școală sau interacționează mai puțin cu oamenii.
„Filmele îți permit să evadezi într-o lume idilică, aproape. În pandemie, mă uitam preponderent la comedii romantice. Deși sunt foarte clișeice, mi-au permis să scap cumva de problemele astea care vin odată cu adolescența, presiuni din partea părinților. Rom-com-urile îmi permiteau să râd, să plâng“, spune Mara.
Școala 9 i-a întrebat pe cei patru ce filme le recomandă celor de vârsta lor.
Tudor: „Mister Nobody”. Recomandarea de film vine și cu sfatul de a-l vedea fără a-l judeca, întrucât e un film mai complex, spune el.
Maria: „Death Poets Society”. „Mai ales acum, cu greva din educație, mi se pare relevant că un profesor poate schimba perspectiva unui copil și e important să avem grijă de profesorii noștri și să ne asigurăm că profesorii sunt tratați cum trebuie”.
Mara: „Only you”. „Un film în care personajul principal se ghidează după numele prezis de o vrăjitoare că-i va fi sufletul pereche. Și Robert Downey jr se dă drept cel prezis, dar e cu final fericit”.
Daria: „Treisprezece”, un film despre care spune că nu i-a plăcut neapărat, dar „e o realitate crudă prin care orice adolescent poate trece, despre cât de ușor te poate schimba o persoană”. Și „The Craft” , filmul ei preferat, de la care a început „maratonul”.
Întregul articol poate fi citit pe Școala 9.
