Reforma PENSIILOR SPECIALE | Ionuț Stroe: „Ne dorim promovarea unui proiect legislativ complet”

Reforma PENSIILOR SPECIALE | Ionuț Stroe: „Ne dorim promovarea unui proiect legislativ complet”

„Amendamentele depuse de Ministerul Muncii vor fi trecute prin comisie, există în momentul de faţă opinii din partea Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene privind modul în care se va modifica acest regim special al pensiilor în România. De altfel noi am susţinut tot timpul, prin tot felul de initiative legislative, eliminarea acestui regim special şi o astfel de decizie se înscrie şi în reforma pensiilor pe cre actuala coaliţie şi-a asumat-o prin Programul de guvernare. Suntem condiţionaţi şi de PNRR şi cu siguranţă ne dorim promovarea unui proiect legislativ complet”, a spus Ionuţ Stroe, luni, la un post TV.

„Putem să construim, de ce nu, un proiect sustenabil, bazat pe principiul contributivităţii, aplicabil tuturor. În primă fază pensiile speciale vor fi impozitate, cel puţin partea de necontributivitate, urmând ca ulterior, progresiv, să avem un sistem care practic să fie unul corect, unul echitabil, care să răsplatească toţi contribuabilii, în mod echitabil”, a mai  spus purtătorul de cuvânt al PNL.

Camera Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul de lege privind pensiile speciale. Votul final va fi dat miercuri.

Legea prin care se TAIE pensiile speciale, ADOPTATĂ de Camera Deputaților!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *