Regiunea din Europa care cere modificarea duratei unei zile. Se dorește trecerea de la 24 la 26 de ore

Regiunea din Europa care cere modificarea duratei unei zile. Se dorește trecerea de la 24 la 26 de ore

Cea mai nordică regiune a Norvegiei a cerut Comisiei Europene să i se acorde permisiunea de a stabili un fus orar în care zilele să aibă 26 de ore, informează Politico.

Planul este promovat de primarul unui oraș din Cercul Artic, aflat în apropiere de granița cu Rusia, și are ca scop creșterea valorilor locale, creșterea timpului petrecut în familie și atragerea de noi locuitori în regiune.

Cea mai nordică regiune a Norvegiei cere modificarea duratei unei zile, de la 24 la 26 de ore

În scrisoare care a fost trimisă Comisiei Europene, regiunea cere organismului UE să instruiască autoritățile norvegiene să aprobe crearea unui fus orar cu zile de 26 de ore, în loc de zile de 24 de ore.

Wenche Pedersen, primarul din Vadsø, care a redactat scrisoarea, nu este sigură cum ar funcționa în practică noile fusuri orare.

„Nu ne-am gândit prea mult la asta”, a declarat ea.

„Ceasul va trece de la 12 la 13… și trebuie să vedem cum va decurge acest lucru. Nu cred că vor spunea da, așa că ne-am gândit la toate detaliile”.

Cea mai nordică regiune din Norvegia încearcă să atragă cât mai mulți noi locuitori, deși primarul speră că lucrurile se vor schimba prin prezentarea valorilor unice ale zonei.

Motivul pentru care primarul își dorește modificarea fusului orar

„Prin proiectul nostru „MOREtime” (Mai mult timp), ne propunem să sărbătorim și să promovăm acest mod de viață unic, oferind oamenilor posibilitatea de a se bucura de mai mult timp de calitate, implicându-se în activități precum pescuitul, vânătoarea, învățarea de noi limbi străine sau, pur și simplu, ca oamenii să aibă parte de mai mult timp liber alături de cei dragi”, se arată în scrisoarea primarului.

„Care este partea bună a locui aici? Este timpul”, a declarat ea pentru sursa citată anterior.

„Nu alergăm după autobuze sau trenuri și nici nu trebuie să ne ia mult timp să ne deplasăm la serviciu și așa mai departe”, a adăugat ea.

„Suntem foarte mulțumiți de faptul că trăim într-o parte a Norvegiei în care avem mai mult timp pentru a fi cu prietenii noștri, cu familia noastră și împreună”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *