REPORTAJ. Cum au ajuns trei studenți africani voluntari la pelerinajul Sfintei Parascheva. Unul e botezat ortodox pe Masivul Ceahlău. „Nu poți sta în apropiere de sfintele moaște și să nu te schimbi”

REPORTAJ. Cum au ajuns trei studenți africani voluntari la pelerinajul Sfintei Parascheva. Unul e botezat ortodox pe Masivul Ceahlău. „Nu poți sta în apropiere de sfintele moaște și să nu te schimbi”

Trei studenți africani, care studiază la Iași, sunt voluntari ai Arhiepiscopiei Iașilor la pelerinajul de la moaștele Sfintei Parascheva. Doi dintre aceștia au venit la Iași cu burse ale statului român pentru a studia Teologia ortodoxă la facultatea de profil de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, în timp ce al treilea studiază Pictura la Universitatea Națională de Arte „George Enescu”.

Cei trei tineri au participat la procesiunea Calea Sfinților, pe străzile orașului, purtând o icoană foarte mare cu chipul Sfintei Parascheva, în coloana de sute de preoți și maici. Au fost voluntari și anul trecut la pelerinaj și îi ajută pe oameni să găsească capătul rândului, să nu se rătăcească în curtea Mitropoliei și le oferă toate sfaturile pe care le cer. În română! 

Botezat de mitropolitul Iașiului la 1.600 de metri altitudine

Théophile Niyigena, 23 de ani, a venit din Rwanda la Iași de doi ani deja pentru a studia Pictură. Arta sa este puternic influențată de religia ortodoxă pentru că acesta a descoperit ortodoxia în adolescență. Atunci, într-o tabără din Georgia pentru tinerii africani, a văzut, spune el, că religia ortodoxă „nu începe și se termină când intri și ieși din biserică”. Astfel că, în 2019, pe masivul Ceahlău, de sărbătoarea Schimbării la Față, acesta a fost botezat ortodox de către mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Teofan.

Théophile Niyigena

Nașul său de botez este un român din Ploiești, pe care l-a cunoscut în Rwanda și care „mi-a deschis ochii către ce înseamnă să fii ortodox”, spune tânărul. Și care i-a arătat că poate veni în Iași să-și definitiveze studiile universitare.

La Iași, Teofil, cum îl strigă profesorii și prietenii, are deja expoziții de pictură în muzeele locale. A căutat să se apropie de biserică de cum a ajuns în capitala Moldovei și a descoperit întâmplător, chiar în acea perioadă, pelerinajul de la moaștele Sfintei Parascheva. Pelerinaj care are loc, de regulă, cam la două săptămâni de la începerea anului universitar.

„Am avut o problemă cu umărul și nu-mi reveneam. Dar când mă pregăteam să merg la spital, am spus hai să vin să mă rog înainte. A doua zi, ca un miracol de la Sfânta Parascheva, mi-a dispărut durerea de tot”, povestește Teofil, într-o română cursivă, în fața baldachinului pe care este așezată Sfânta Parascheva.

Tânărul a vorbit și despre experiența lui ca voluntar la pelerinaj: „Ajut oamenii să se descurce, să ajungă la rând, să găsească toaletele, să nu se rătăcească. E plăcerea mea să pot să îi ajut, și eu sunt aici la biserică și știu că biserica îi ajută foarte mult.” 

Singurul ortodox din familia kenyanului Stephen 

El a fost un fel de ghid local pentru Tikhon Kanakulya Eward, 26 de ani, și Stephen Mutugi Njeruh, 35 de ani, care au ajuns la Iași la un an după el și au început în 2023 studiile la Teologie. Regula este ca studenții străini să petreacă primul an studiind limbă română în care se predau toate cursurile la Facultatea de Teologie Ortodoxă și majoritatea cursurilor la universitățile din Iași.

Stephen este din Kenya și spune că este singurul ortodox din familia sa, deși explică apoi că dragostea față de ortodoxie a căpătat-o de la bunicii săi. S-a convertit în urmă cu 15 ani și de atunci a urmat toate studiile în domeniu pe care le putea face în Kenya. A venit în România, la Iași, fiindcă aici a găsit cel mai convenabil traseu, a găsit bursă și a putut face studiile universitare care i-au lipsit după ce a absolvit seminarul teologic din Kenya.

Stephen Mutugi Njeruh

Primul lucru cu care s-a confruntat Stephen în România este frigul: chiar și la întâlnirea din fața baldachinului Sfintei Parascheva, când erau 18 grade afară, el aveam trei rânduri de haine și se plângea de vânt. Și-a înfruntat această limită și participă ca voluntar la pelerinaj, deși recunoaște că îi dă bătăi de cap limba română și nu înțelege tot ce se vorbește.

„Îmi e greu cu limba română, am o provocare, nu înțeleg toate cuvintele. Da, știam din studii de Sfânta Parascheva, iar după ce am venit în România am citit viața ei și o apreciez și o iubesc. Merg mereu să îi cer acesteia ajutorul, și când nu e pelerinaj”, spune Stephen încet, sacadat, în limba română.

„Nu poți sta în apropiere de sfintele moaște și să nu te schimbi”

Două lucruri l-au surprins atât pe el, cât și pe colegul său de la Teologie, Tikhon, venit din Uganda: faptul că oamenii vin și stau zeci de ore în frig ca să se închine la moaștele Sfintei Parascheva și apropierea aceasta a religiei și oamenilor de „sfintele relicve”.

„În zona noastră există doar credința, nu aceste relicve la care se închină oamenii și m-a surprins prima dată când am văzut, în România, cum se închină oamenii la acestea. Am sărbătorit de multe ori pe Sfânta Parascheva în țara mea, inclusiv mănăstirea din zonă de la mine are numele Parascheva, dar nu sfânta de la Iași, însă sărbătoream hramul tot în octombrie. Nu am fost niciodată aici în România, până acum, să sărbătoresc fizic la moaștele Sfintei Parascheva”, explică tânărul de 26 de ani.

Tikhon Kanakulya Eward

Dorința cea mai mare a acestuia înainte de a studia să devină preot a fost să ajungă inginer electric pentru că, spune el, toți preoții ar trebui să știe și o meserie înainte de a propovădui credința. Dar a apărut oportunitatea de a ajunge la Iași și a lăsat ingineria, momentan, în plan secund, pentru că visul său a fost de a ajunge preot.

„Văzând oamenii cum stau la coadă am înțeles ce înseamnă să fii binecuvântat, să fii sfânt. Și chiar și prin această apropiere de sfintele moaște nu rămâi la fel. Poate nu te schimbi fizic, dar o faci în interior. Inclusiv rutinele mele de a mă ruga s-au modificat”, crede Tikhon.

Pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva se apropie de punctul culminant. La slujba de astăzi, 14 octombrie, din centrul orașului, autoritățile estimează că vor participa 90.000 de persoane. Până joi, la prânz, peste 130.000 de pelerini s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva, iar de miercuri, 11 octombrie, au fost aduse pentru închinare și moaștele Sfântului Andrei Criteanul, din Grecia. 

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *