La sfârșitul anilor “50, Sanda Țărani se pregătea să devină chimist industrial, dar pasiunea pentru cinematografie a fost mai puternică. Într-o perioadă în care, după anii negrii ai represiunii comuniste, România intra într-o perioadă de relaxare și de redeschidere a relațiilor cu stilul de viață vest-european, tânăra a simțit că este momentul potrivit să-și urmeze pasiunea și s-a înscrie la Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, pe care le-a absolvit în 1963. La vremea respectivă era deja crainică a Televiziunii Române, iar acest lucru a ajutat-o să ajungă și pe marile ecrane, în adaptarea “Schițelor” lui Caragiale.
Revista “Cinema”, 1964 (sursă: Digiteca Arcanum)
Regizorul Jean Georgescu a adus pe generic, pe lângă monștrii sacri ai momentul, precum Giugaru și Birlic, o întreagă generație de tineri actori care aveau să devină la rândul lor legendari: : Iurie Darie, Ion Dichiseanu, Dem. Rădulescu, Rodica Tăpălagă sau Toma Caragiu.
De-a lungul anilor, Sanda Țăranu a mai dorit să revină în teatru și a fost de 2 ori pe punctul de a părăsi televiziunea și pupitrul de prezentare, dar a fost convinsă să rămână. În acest timp, popularitatea ei a continuat să crească, dovadă și faptul că la începutul anilor “70 a fost votată cel mai bun prezentator de televiziune, înaintea lui Cristian Țopescu.
Sanda Țăranu s-a retras din fața camerelor în 1998, dar o continuat o bună bucată de timp colaborarea cu Televiziunea, ca voce a programului „Teleenciclopedia”, ca traducător și ca realizator al emisiunii „Un zâmbet pentru vârsta a treia”.
