SANITAS nu renunță la proteste până când Guvernul nu rezolvă toate problemele negociate. Ce s-a decis după discuțiile cu Marcel Ciolacu

SANITAS nu renunță la proteste până când Guvernul nu rezolvă toate problemele negociate. Ce s-a decis după discuțiile cu Marcel Ciolacu

Reprezentanții Federației SANITAS au anunțat joi, 25 ianuarie, că, după ședința de la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu și ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, s-a ajuns la un acord asupra unor puncte dorite, dar programul protestelor continuă până la apariția actului normativ. Dar cele două părți au comunicat public procente diferite de majorare a salariilor.

SANITAS a spus că Guvernul a agreat o creștere cu 20% a fondului de salarii astfel încât toți salariații din Sănătate să aibă în acest an de o creștere salarială medie de 20%. „Cele 20 de procente cceptate pentru sistemul sanitar se vor acorda în două tranșe în prima jumătate a anului 2024”, au precizat sindicaliștii.

De asemenea, s-a convenit o creștere de 20% a salariilor personalului de specialitate și a celui de îngrijire, dar și demararea negocierii Contractului Colectiv de Muncă din Asistența socială.

„Până la apariția actului normativ, programul protestelor SANITAS rămâne valabil, pentru a ne asigura că punctele negociate vor fi puse în practică în totalitate”, au transmis protestatarii.

Guvernul a avansat un alt procent, de 15%

În schimb, Executivul a anunțat că „s-a căzut de acord asupra unei creșteri a fondului de salarii cu 15% pentru sectorul sanitar, majorare care ar urma să fie implementată în prima jumătate a acestui an”.

Palatul Victoria a mai transmis că s-a convenit asupra ajustării schemelor de personal și deblocării de posturi, cu prioritate în spitalele universitare și în spitalele județene cele mai aglomerate.

„Această evaluare va figura, de altfel, pe agenda unei noi întâlniri ce va avea loc săptămâna viitoare și la care vor fi invitați manageri de spitale și ai centrelor spitalicești județene, conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și reprezentanți al ministerelor cu atribuții în această direcție”, a precizat Guvernul.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *