Șanse mari de eliberare pentru cel mai mare critic al lui Putin: Aleksei Navalnîi, dat la schimb pentru un asasin fidel Kremlinului

Șanse mari de eliberare pentru cel mai mare critic al lui Putin: Aleksei Navalnîi, dat la schimb pentru un asasin fidel Kremlinului

 

Schimbul de prizonieri între Occident și Rusia care l-ar putea include și pe opozantul lui Putin – Aleksei Navalnîi ar fi dorit chiar de liderul de la Kremlin, potrivit informațiilor publicate Wall Street Journal. 

Motivul este revenirea unui om important pentru președintele Rusiei. Vladimir Putin ar fi insistat în ultimii ani pentru eliberarea lui Vadim Krasikov, 58 de ani, presupus membru al serviciilor speciale (FSB). La schimb ar putea fi oferiți fostul pușcaș american Paul Whelan, pe jurnalistul Wall Street Journal Evan Gershkovich, reținuți sub acuzația de spionaj, sau pe Aleksei Navalnîi. Totuși, obiectivul principal pentru SUA este eliberarea propriilor cetățeni, subliniază WSJ.

Vadim Krasikov se află în închisoare în Germania, după ce a fost condamnat la închisoare pe viață, fiind găsit vinovat de asasinarea disidentului cecen Zelimkhan Khangoshvili. În 2019. Krasikov l-a împușcat în spate și de două ori în cap într-un parc din Germania, plin de copii și părinți. Instanța germană a stabilit atunci că rusul Krasikov era ofițer al serviciului de informații FSB, fiind însărcinat cu realizarea de asasinate pe teritoriul străin. Înainte de pronunțarea sentinței, în 2021, Putin i-ar fi cerut consilierului său de securitate să analizeze un schimb de prizonieri pentru a-l elibera pe Krasikov. Potrivit declarațiilor date sub anonimat de oficiali occidentali publicației americane WSJ, Putin a încercat de mai mulți ani să obțină eliberarea lui Krasikov pe diferite căi.

Russians want to exchange an American journalist for a killerMoscow has raised the issue of exchanging Russian hitman Vadim Krasikov for American citizens – businessman Paul Whelan and journalist Evan Gershkovich, The Wall Street Journal reported.FSB Colonel Krasikov is… pic.twitter.com/tk3qUeugcp

— NEXTA (@nexta_tv) September 10, 2023

 

Navalnîi, arestat din 2021, în Rusia, a fost condamnat la aproape 30 de ani de închisoare

Navalnîi, aflat în închisoare pentu 9 ani, acuzat de încălcarea eliberării condiționate, fraudă și sfidarea instanței, a fost condamnat la alți 19 ani de închisoare, la începutul lunii august 2023. El este acuzat de înființarea și finanțarea unei organizații și a unor activități extremiste. Navalnîi neagă acuzațiile, pe care le consideră motivate politic. Din 2021, Navalnîi se află încarcerat într-o colonie penală izolată, la peste 200 de km de Moscova.

Navalnîi a fost arestat în ianuarie 2021, când s-a întors în Rusia din Germania, unde a fost tratat în urma otrăvirii, în Siberia, cu o substanță neurotoxică, produsă în anii epocii sovietice. Navalnîi era condamnat la 11 ani și jumătate de închisoare pentru încălcarea condițiilor eliberării condiționate, fraudă, acuzații formulate de regimul lui Putin pentru a opri ascensiunea politică a cunoscutului dizident.

Putin a încercat în repetate rânduri să-și elimine opozantul politic, până la uciderea sa

În 2020, Navalnîi a supravieţuit unei aparente încercări de otrăvire în timpul unui zbor din Siberia la Moscova, cu ceea ce testele de laborator au stabilit a fi un agent neurotoxic de tip militar “Noviciok”. Navalnîi a acuzat statul rus că a încercat să îl ucidă, ceea ce acesta a negat.

La 20 august 2020, lui Navalnîi i s-a făcut rău brusc în timpul unui zbor care îl aducea la Moscova de la Tomsk (Siberia), ceea ce a forţat echipajul să efectueze o aterizare de urgenţă la Omsk, unde i s-au acordat primele îngrijiri în stare de comă înainte de a fi transferat după două zile la o clinică din Berlin, unde a fost tratat. Lderul opozanților ruși ar fi fost otrăvit cu un ceaiul pe care l-ar fi băut în aeroport. La bord nu ar fi consumat nimic, nici băutură, nici mâncare. În timpul zborului, Navalnîi a început să transpire, iar după ce a mers la toaletă și-a pierdut cunoștința și a intrat în comă. După tratament și externarea din spitalul berlinez, la 23 septembrie 2020, Navalnîi s-a stabilit într-un apartament din Ibach, un orăşel din sud-vestul Germaniei, lângă graniţa cu Elveţia şi Franţa. Ulterior, a revenit de bunăvoie în Rusia în 2021, unde a fost arestat la sosire şi încarcerat. 

Regimul de la Moscova a negat însă permanent că ar fi încercat să-l ucidă pe principalul opozant al președintelui Vladimir Putin. Ulterior, Navalnîi a primit o pedeapsă de 11 ani și jumătate de închisoare pentru încălcări ale eliberării condiționate, fraudă și acuzații de sfidare a instanței, aduse de magistrații regimului Putin.

În august 2019, Aleksei Navalnîi a depus plângere pentru otrăvirea sa în timpul detenției. În 2017, opozantul lui Putin a stat și peste 30 de zile în închisoare după ce a îndemnat la proteste masive, în septembrie 2018, după ieșirile a zeci de mii de persoane în stradă împotriva regimului Putin, în ianuarie 2018. Lui Navalnîi i s-a interzis să candideze și la alegerile prezidențiale din 2018, fiind ridicat de poliție cu aproape o lună înaintea scrutinului electoral. El își anunțase intenția de a candida pentru Kremlin încă din 2016. După reținerea sa înaintea alegerilor din 2018, Navalnîi şi-a îndemnat susţinătorii să boicoteze şi să supravegheze alegerile prezidenţiale din 18 martie 2018, câștigate în final, de Putin, aflat astfel la al patrulea mandat prezidențial. 

Navalnîi a organizat mai multe proteste de o mare amploare în 2017, reunind zeci de mii de oameni în întreaga Rusie. Peste 1.000 de persoane, printre care și opozantul lui Putin, au fost arestate la manifestația cea mai amplă din martie 2017.

În decembrie 2014, Navalnîi a fost declarat vinovat de justiţia rusă pentru deturnare de bani în detrimentul filialei companiei franceze Yves Rocher şi condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare. Navalnîi le-a cerut atunci susţinătorilor săi să iasă în stradă pentru a protesta. Peste 100 de oameni au fost arestați atunci. 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *