Șapte persoane au fost reţinute pentru trafic de droguri/ Printre clienţi erau şi elevi

Șapte persoane au fost reţinute pentru trafic de droguri/ Printre clienţi erau şi elevi

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Gorj au reținut șapte persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc şi mare risc.

Șapte persoane reținute de DIICOT

Aceștia sunt acuzați de procurori că în vara anului 2023, pe raza judeţului Gorj a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, care şi-a desfăşurat activitatea până la data de 14 martie 2024, în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri.

Acestea erau achiziţionate de liderul grupului, iar după porţionarea şi ambalarea, membrii le comercializau, către diverşi consumatori, cu sume cuprinse între 50 şi 70 lei pentru un gram.

„Cercetările efectuate în cauză au relevat că inculpaţii au vândut droguri de risc (canabis) şi de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), către consumatori, în special tineri, inclusiv elevi ai unor instituţii de învăţământ de pe raza judeţului Gorj. Au fost puse în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate: cantităţile de aproximativ 800 de grame canabis, 30 de grame ‘cristal’ (3-CMC, drog de mare risc), o cantitate de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, 356 de comprimate din categoria steroizi, sumele de 66.570 de lei şi 9.450 de euro, două cântare de precizie şi cinci grindere ce conţin fragmente vegetale, mai multe telefoane mobile, precum şi alte mijloace de probă. De asemenea, au fost ridicate două autoturisme, din care unul din categoria lux”, se arată în comunicatul DIICOT Gorj.

În cursul zilei a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Gorj cu propunerea de arestare a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj.

Acţiunea a avut loc cu sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj şi IPJ Gorj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *